.

Tot mai mulți 'specialiști' neaoși se ocupă de ceva timp de problema 'brandului' României ('Fabulous Spirit' - oare 'Țuica fabuloasă'?), pentru 10 milioane de euro, și mai recent, de 'brandul IT' al României. La ce rezultate s-a ajuns până azi, puțină lume știe, pentru că 'specialiștii' nu furnizează informații relevante despre munca lor.

Probabil că vreo câteva firme de 'imagine' s-au mai căpătuit cu ceva fonduri nerambursabile, ori sume guvernamentale de care nu vom mai auzi niciodată. Vom urmări cu atenție consecințele lansării brandului IT românesc la CeBIT Hanovra 2007, unde se va putea vedea pe viu impactul muncii de imagine la brandul IT al țării. Că nu avem până azi 'mărci' sau 'nume' care să individualizeze companiile, serviciile și produsele IT&C românești pe piața Uniunii Europene nu neliniștește pe nimeni.
E moda 'brandului' și măicuțele domeniului sau apostolii publicității vor să deguste din 'anafura' prețioasă a PR-ului.


Cum se fură cașcavalul de la stat, versus Omerta la presa privată!
Banii publici aruncați pe apa sâmbetei sunt o specialitate autohtonă, iar studii de caz privind managementul dezastruos, de tipul directoratului TVR, al lui Tudor Giurgiu, ar trebui predate în toate facultățile românești.
Cum de s-a ajuns la această stare gravă de lucruri? Evident că tot factorul patogen - politica - este vinovat de aceste boli sociale. Puțină lume știe că de numirea lui Tudor Giurgiu este direct responsabilă Mona Muscă, puternic factor de influență pe lângă președintele Traian Băsescu, până cu ceva timp în urmă. Azi Mona Muscă e 'istorie', fiind singura persoană găsită vinovată de 'poliție politică' și de colaborare cu Securitatea, după ce cu numai un an în urmă figura ca a doua personalitate publică în sondaje, după președintele Băsescu.
De ce am pornit analiza noastră cu Tudor Giurgiu? Pentru a menționa doar câteva personaje publice, numite politic în funcții importante, de care depind imaginea și starea industriei românești de media și IT&C. Începem cu Media, că e mai 'vizibilă'. După Tudor Giurgiu, la TVR, ar trebui menționată neapărat Maria Țoghina, PDG-ul de la Radio România, probabil unicul manager al unei instituțiii publice care este, concomitent, și membru al sindicatului propriei organizații.
Radio-ul românesc nefiind o instituție ce poate influența major deciziile politice și sociale, nici scandalurile din această zonă nu sunt mediatizate. Pentru că, sincer, nu interesează pe nimeni, nici măcar presa de scandal. Să trecem la Rompres, agenția oficială de presă a României, condusă de Ioan Roșca, numit tot politic. Din păcate, neavând un statut de independență editorială, fiind subordonată direct Parlamentului, agenția a fost dintotdeauna politizată, devenind 'goarna' oficială a aleșilor zilei.
Astfel, în 2005, într-o știre de agenție, Rompres îl numea pe președintele Traian Băsescu 'cel mai tare muritor al acestor meleaguri'. No comment!
Acestea ar fi (sunt) primele trei insituții oficiale media ale statului român, conduse nu de specialiști incontestabili ai domeniului, ci de persoane investite, vremelnic, de politic.

Efectele perverse ale democrației media
Despre media finanțată din surse private pot face numai câteva comentarii. Fraza mea din editorialul trecut scris în Barcelona despre rușinea unor jurnaliști români de a se uita în oglindă (era o metaforă), după ce scriu și fac reviste cu fete goale pe coperte a inflamat câteva dintre blogurile unor jurnaliști, culmea, serioși. De ce s-or fi simțit aceștia vizați de remarca mea, numai conștiința lor o fi știind.
La media privată, discuțiile se învârt în jurul banilor făcuți de către Patriciu, Ringier, Sârbu, Vântu și Voiculescu, în ordinea alfabetică a importanței lor. Aici știm regula, primul milion de euro nu se pune, cum ne spunea chiar președintele Băsescu! Am trecut în revistă situația afacerilor media în România, pentru că acesta e factorul principal de perturbare a societății românești, cu care politicul bruiază zilnic viața socială. TVR e, nu de azi, ci de vreo 50 de ani, principala antenă de bruiaj a societății românești, aducând serioase prejudicii 'brandului' de 'No name' al României, ca să fiu eufemistic și să nu spun anti-brandului ROmania. Am cunoscut pe viu, acum câțiva ani, atmosfera de război civil și traumă psihică din interiorul TVR. M-am și judecat ceva ani prin tribunale cu TVR-ul, iar cu banii câștigați în urma acestui proces am fondat această revistă. Vedeți cât de perverse pot fi efectele democrației? Despre cei cu care m-am războit în TVR, poate altă dată... Pentru ce cauză am luptat la TVR? Cred că cel mai bine ar trebui să știe Gabriel Liiceanu, cel care a și ajuns apoi în Consiliul de Administrație al TVR.