.

Marianne Thyssen, comisar UE, și Jan Vapaavuori, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), au prezentat pe 29 septembrie, la Bruxelles, Noul  ghid privind tratamentul statistic al parteneriatelor public-privat (PPP). Acest document este rezultatul efortului comun al Eurostat (Biroul Statistic al Comisiei Europene) și al Centrului European de Expertiză în domeniul PPP-urilor (CEEP) din cadrul BEI. Investițiile reprezintă una dintre prioritățile esențiale ale Comisiei Europene (CE) și ale actualei echipe executive a președintelui Juncker.

Redresarea economică prin stimularea investițiilor în economia reală
Acesta este și motivul pentru care în noiembrie 2014, la doar câteva săptămâni de la începerea mandatului său, CE a lansat Planul de investiții pentru Europa, având ca partener strategic BEI. Obiectivul Planului este să sprijine redresarea economică prin stimularea investițiilor în economia reală. Planul de investiții pentru Europa folosește investițiile publice și garanțiile pentru a mobiliza capitalul și cunoștințele de specialitate din sectorul privat. Se preconizează că parteneriatele public-privat (PPP-urile) vor juca un rol important în revigorarea investițiilor europene în infrastructură, susțin oficialii comunitari.

Însă, decizia sectorului public de a se implica în proiecte sub formă de PPP-uri este adeseori influențată de așteptările legate de tratamentul lor statistic (de exemplu, impactul asupra cifrelor datoriei publice și ale deficitului). Incertitudinea în privința modului de evaluare a tratamentului statistic al PPP-urilor poate crea, așadar, dificultăți și întârzieri în diferitele etape ale pregătirii și implementării proiectelor de investiții. Deși nu modifică normele folosite de Eurostat la clasificarea PPP-urilor, ghidul analizează cele mai frecvente caracteristici ale contractelor PPP actuale din perspectiva acestor norme și oferă o imagine de ansamblu clară a impactului lor potențial asupra finanțelor publice.

Cum ajută ghidul statele membre
Ghidul va ajuta statele membre și alte părți interesate de PPP-uri să înțeleagă mai bine impactul pe care îl au caracteristicile contractelor PPP asupra finanțelor publice și va sprijini autoritățile publice să ia decizii în cunoștință de cauză, atunci când pregătesc și achiziționează PPP-uri. Acest ghid este, totodată, un instrument util pentru a oferi claritate promotorilor publici și privați în contextul planului de investiții și pentru a elimina barierele percepute din calea investițiilor. Mecanismele de asistență tehnică, precum Platforma europeană de consiliere în domeniul investițiilor creată de către BEI și de Comisie, urmează să utilizeze ghidul pentru a oferi asistență în privința oricărei eventuale solicitări. „Normele Eurostat referitoare la PPP-uri au devenit o temă de mare actualitate, îndeosebi în contextul Planului de investiții pentru Europa”, consideră Jan Vapaavuori, vicepreședintele BEI responsabil cu serviciile de consiliere. Acesta a mai adăugat: „Am convingerea că acest ghid va ajuta considerabil autoritățile publice să-și pregătească proiectele cu mai multă încredere și astfel să valorifice capacitatea unor PPP-uri solide de a mobiliza capitalul și cunoștințele de specialitate din sectorul privat și, în cele din urmă, să genereze investiții mai mari în teritoriu pentru a îmbunătăți viața cetățenilor.”

Ghidul va stimula promotorii de proiecte FEIS
Marianne Thyssen, comisarul responsabil de Eurostat, a declarat la rândul său: „Sunt foarte încântată să particip la lansarea acestui nou «Ghid privind tratamentul statistic al PPP-urilor». El se adresează tuturor părților interesate - atât din sectorul public, cât și din cel privat - implicate în contractarea, finanțarea și realizarea efectivă a PPP-urilor și va ajuta autoritățile publice și private, deopotrivă, să ia decizii în cunoștință de cauză atunci când recurg la PPP-uri, înțelegând clar impactul acestora asupra finanțelor publice. Sper că acest ghid nou va stimula promotorii de proiecte să aibă în vedere solicitarea sprijinului FEIS în cadrul Planului de investiții.” Conform datelor colectate de către CEEP, în ultimii 5 ani s-au încheiat 345 de noi proiecte PPP în 16 state membre ale UE, cu o valoare totală de peste 65 de miliarde de euro. În această perioadă, cele mai active piețe PPP din UE au fost cele din Regatul Unit (cu 124 de contracte în valoare de peste 23 de miliarde de euro) și din Franța (cu 75 de proiecte în valoare de peste 18 miliarde de euro).

Ghidul complet poate fi descărcat de aici.  

Scurt dicționar
- Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția Uniunii Europene care acordă împrumuturi pe termen lung, acționarii ei fiind statele membre. Aceasta pune la dispoziție finanțare pe termen lung pentru investiții solide, cu scopul de a contribui la obiectivele politice ale UE.
- Eurostat este direcția generală a CE care oferă informații statistice instituțiilor Uniunii Europene (UE) și care promovează armonizarea metodelor statistice în statele membre. Organizațiile din diferite țări care cooperează activ cu Eurostat formează împreună așa-numitul Sistem Statistic European.
- Centrul European de Expertiză în domeniul PPP-urilor (CEEP) face parte din serviciile de consiliere ale BEI. Este o inițiativă în care sunt implicate și CE, statele membre ale UE, statele candidate și o serie de alte state. Scopul său este acela de a ajuta sectorul public să se implice în PPP-uri mai bune. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul www.eib.org/epec.
- Planul de investiții pentru Europa urmărește să consolideze investițiile europene pentru a crea locuri de muncă și pentru a stimula creșterea economică, prin utilizarea mai inteligentă a resurselor financiare noi și existente, prin eliminarea obstacolelor din calea investițiilor, prin asigurarea vizibilității și a asistenței tehnice pentru proiectele de investiții. Planul de investiții are deja rezultate. Banca Europeană de Investiții (BEI) estimează că, până în iulie 2016, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) a generat investiții de peste 127,2 miliarde de euro în Europa. Pornind de la acest succes, la 14 septembrie 2016, Comisia Europeană a propus extinderea FEIS, sporindu-i capacitatea de finanțare, prelungindu-i durata și consolidându-i atuurile. Cele mai recente cifre referitoare la FEIS, inclusiv o defalcare în funcție de sector și de țară, pot fi consultate aici. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați rubrica „Întrebări frecvente”.

Documentație suplimentară
1. MEMO/16/3224
2. Persoane de contact pentru presă: BEI: Tim Smit, tel.: +352 691 286423 sau e-mail t.smit@eib.org
Comisia Europeană: Natasja Bohez-Rubiano,tel.: +32 460 766 470 sau e-mail natasja.bohez-rubiano@ec.europa.eu
Eurostat: Tim Allen, tel.: +352-4301-33 444 sau e-mail eurostat-pressoffice@ec.europa.eu

 

Sursa: Ion VACIU