.

Comisia Europeană (CE) invită tinerii, cadrele didactice, lucrătorii de tineret, organizațiile, angajatorii și alte părți interesate să-şi exprime opinia, printr-o consultare publică, începînd cu 6 februarie, cu privire la prioritățile și întărirea Corpului european de solidaritate, recent înființat. Consultarea publică se va desfășura pe o perioadă de opt săptămâni.

Iniţiativa sporeşte capacitatea de inserție profesională
Aşa după cum s-a anunțat în decembrie 2016, când a fost lansată inițiativa, CE va pregăti în prima jumătate a lui 2017 o propunere legislativă pentru a-i conferi Corpului european de solidaritate o bază juridică. Rezultatele consultării vor contribui la consolidarea pe viitor a Corpului european de solidaritate și vor fi luate în considerare de CE în contextul pregătirii propunerii legislative. Comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, declară: „Mă bucur să constat că înființarea Corpului european de solidaritate avansează conform planificării. Cu atât de multe persoane deja înregistrate, putem concluziona că tinerii europeni sunt încântați de această nouă oportunitate de a-și spori capacitatea de inserție profesională, făcând totodată dovada spiritului lor de solidaritate și aștept cu interes să aflu punctele lor de vedere, precum și opiniile tuturor celorlalte părți implicate.” La rândul său, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a adăugat: „Lansarea inițiativei privind Corpul european de solidaritate a fost un succes și apreciez interesul deosebit manifestat de un număr atât de mare de tineri care sunt gata să își dedice o parte din timpul și eforturile lor pentru a-i ajuta pe alții. Acum este nevoie să pregătim cu atenție etapele următoare. Sugestiile din partea tinerilor și a organizațiilor care pun în practică valorile și aspirațiile inițiativei sunt cruciale pentru a asigura reușita acesteia.”

Cât durează consultarea publică
Consultarea publică se va desfășura pe o perioadă de opt săptămâni. Aceasta se bazează pe o consultare anterioară cu părțile interesate, care a avut loc la sfârșitul anului 2016, în perspectiva lansării în decembrie a Corpului european de solidaritate. Tinerii și organizațiile care participă la consultarea publică vor putea să evalueze diferitele obiective ale inițiativei, să arate ce îi motivează să se implice, să își transmită nevoile în materie de informare și orientări și să facă schimb de bune practici. Ulterior, vor avea loc și consultări specifice cu principalele părți interesate implicate în activitățile pentru tineret în UE.

Ce este Corpul european de solidaritate
La 7 decembrie 2016, CE a lansat Corpul european de solidaritate. Acesta le permite tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani să ia parte la o serie de activități pentru a-și manifesta solidaritatea față de oameni aflați în situații dificile din întreaga UE. Tinerii participanți vor putea astfel nu doar să dobândească experiență inestimabilă și competențe importante la început de carieră, ci și să promoveze și să consolideze valoarea solidarității, unul din principiile fundamentale ale Uniunii Europene. În comunicarea sa privind Corpul european de solidaritate, CE a adoptat o abordare progresivă, pornind, în faza inițială, de la programele și instrumentele existente. În acest timp, CE va elabora propunerea privind un instrument legislativ de sine stătător, care va fi adoptată în prima jumătate a anului 2017. De la momentul lansării, peste 21.000 de tineri au aderat deja la Corpul european de solidaritate. Se preconizează că organizațiile participante vor putea să înceapă selecția de candidați eligibili la începutul lunii martie, primele activități urmând să demareze în primăvară. Obiectivul este ca 100 000 de tineri să se alăture Corpului european de solidaritate până la sfârșitul anului 2020. 

Documentaţie suplimentară
1. Consultare publică privind Corpul european de solidaritate
2. Pagina de înscriere în Corpul european de solidaritate
3. Pagina de Facebook a Corpului european de solidaritate
4. Investind în tinerii Europei: Comisia lansează Corpul european de solidaritate
5. Întrebări și răspunsuri referitoare la Corpul european de solidaritate
6. Urmăriți activitatea comisarului Thyssen pe Facebook și Twitter
7. Urmăriți activitatea comisarului Navracsics pe Facebook și Twitter
8. #EUSolidarityCorps

Sursa: Ion VACIU