Dacă va întârzia prea mult, România va fi ultima susținătoare a ACTA
Primul eveniment organizat de revista noastră, din ciclul „Conferințele Societății Civile”, pe tema ACTA (15 februarie 2012, Hotel Hilton-București) a fost un real succes din perspectiva mediatizării (cu peste 40 de referințe media naționale). Voci avizate din mai multe industrii românești au răspuns primei dezbateri documentate pe tema unui controversat tratat internațional. Astfel, artiști, ISP-iști, companii telecom, de media, avocați, oameni politici, asociații de profil, asociații ale drepturilor omului și ale dreptului de autor au dezbătut implicațiile cadrului european propus de ACTA asupra legislației românești în domeniul contrafacerii. O primă concluzie este evidentă: legislația românească în genere este cu mult mai restrictivă și mai severă decât ceea ce propune ACTA, în multe direcții, acest tratat fiind văzut mai mult ca o armonizare la nivel global a legislațiilor în domeniu, decât ca un instrument de represiune împotriva utilizatorilor de internet. Un prim scop al nostru și al partenerilor ANISP și ISOC România a fost atins: chiar ieri la numai câteva ore de la eveniment, premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu, a promis un punct de vedere elaborat al guvernului pe tema ACTA. Dacă acest răspuns așteptat va întârzia, însă, România ar putea rămâne printre ultimele țări care nu denunță ACTA în forma actuală. Alte țări, cum sunt Polonia, Cehia, Slovenia, Lituania și până și Bulgaria s-au grăbit să lămurească situația, din respect pentru cetățenii lor dar și pentru proprii utilizatori de internet.
ACTA
Între amenințările Anonymous și controlul guvernamental
15 februarie 2012, ora 11.00, Athenee Palace Hilton, sala Duiliu Marcu
Moderator: Ion VACIU, Director General Revista COMUNIC@ȚII Mobile
Apariții în presă
- Curierul Național: ACTA - un tratat periculos sau inofensiv pentru România? - Curierul National
- Money.ro: Ce spune Guvernul despre ACTA - money.ro
- Money.ro: Operatorii telecom: ACTA ne va transforma în Poliția Internetului - money.ro
- Money.ro: ACTA, în dizgrații. Încă o țară renunță la controversatul tratat - money.ro
- Captal: Canada întărește supravegherea cetățenilor săi pe internet - Capital
- Business24.ro: Lituania a suspendat ratificarea acordului ACTA - business24.ro
- Ziarul Financiar: Furnizorii de net susțin că ACTA i-ar putea transforma într-o poliție online - Ziarul Financiar
- Se renunță la adoptarea ACTA? Ungureanu: Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent ref
- Paginademedia.ro: Obae, Paginademedia.ro: Ar trebui ca romanilor sa li se arate cum ar fi viata cu ACTA, asa ar fi mai
- Incont.ro: Statul care a semnat pentru ACTA, dar acum suspenda ratificarea - incont.ro
- Bursa.ro: ACTA - show - bursa.ro
- Hotnews: http://m.hotnews.ro/stire/11518601
- Mediafax: http://www.mediafax.ro/cultura-media/acta-in-romania-furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acordul-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului-9238304/
- Jurnalul: http://www1.jurnalul.ro/tehnica/furnizorii-de-internet-nu-vor-sa-fie-politia-acta-print-604325.htm
- România Liberă: http://www.romanialibera.ro/tehnologie/internet/furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acta-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului-253815.html
- Wall-Street: http://www.wall-street.ro/articol/New-Media/116729/acta-ar-putea-transforma-furnizorii-de-servicii-de-internet-in-politie.html
- Zfenglish: http://www.zfenglish.com/companies/technology-telecoms/romanian-isps-warn-acta-could-turn-them-into-the-internet-police-9238271
- Știri.ro: http://stiri.rol.ro/acta-ar-putea-transforma-furnizorii-de-servicii-de-internet-in-%E2%80%9Epolitie%E2%80%9D-772779.html
- Antena1. http://www.a1.ro/news/social/furnizorii-de-internet-nu-vor-sa-fie-politia-acta-192916.html#
- MoneyStreet; http://www.moneystreet.ro/it-c/furnizorii-de-net-sustin-ca-acta-iar-putea-transforma-intro-politie-online/
- Tehnopol: http://www.tehnopol.ro/*id_8342-dArt.html
- Presa online: http://www.presaonline.com/stiri/it-comunicatii/furnizorii-de-internet-acta-ne-transforma-in-politia-internetului-1546280.html
- ITC Media: http://www.itcmedia.info/comunicatii/orda-este-de-acord-cu-acta-anisp-nici-nu-vrea-sa-auda-de-tratat/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=orda-este-de-acord-cu-acta-anisp-nici-nu-vrea-sa-auda-de-tratat
- ITC Media: http://www.itcmedia.info/media/furnizorii-de-internet-din-romania-se-opun-acta/
- ITC Media: http://www.itcmedia.info/media/prima-dezbatere-publica-din-romania-despre-acta/
- Discard: http://www.discard.ro/stiri/anisp-acta-ne-transforma-in-politia-internetului
- http://www.transport-logistica.ro/home/cultura-media/14647-acta-in-romania-furnizorii-de-servicii-de-internet-susin-c-acordul-i-ar-putea-transforma-in-poliia-internetului.html
- Pagina de știri: http://www.paginadestiri.ro/business/it-c/furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acta-i-ar-putea-transforma-in-politia-
- Pagina de știri: http://pescurt.ro/stiri-internet/furnizorii-de-net-sustin-ca-acta-i-ar-putea-transforma-intr-o-politie-online_16-02-2012_4087955
- Radio Iași: http://portal.radioiasi.ro/acta-in-romania-furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acordul-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului-a38476.html
- Dreptitate: http://dreptitate.net/2012/02/15/acta-tratatului-comercial-anti-contrafacere/
- RTV_ http://www.rtv.net/acta-ar-putea-transforma-opreatorii-telecom-in-politia-internetului_16106.html
- Fabrica de bani: http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=37920&sid=24
- Știri pe scurt: http://www.stiripescurt.ro/acta-in-romania-furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acordul-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului/980403.html
- News 20: http://www.news20.ro/articol_Furnizorii-de-servicii-de-Internet-sustin-ca-ACTA-i-ar-putea-transforma-in-_Politia-____25293.html
- BCR Club Antreprenori: https://www.bcrclubantreprenori.ro/articol/afiseaza/2208/batrineanu-anisp-furnizorii-de-internet-din-romania-nu-se-vor-transforma-in-politisti/
- Media Addict: http://www.mediaddict.ro/2012/02/furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acta-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului/
- Live News: http://www.livenews.ro/itc/furnizorii-de-internet-acta-ne-transforma-in-poli.html
- Legix: http://legix.net/?p=29980
- Revista Presei:http://www.revista-presei.com/stire-Furnizorii-de-servicii-de-Internet--ACTA-ne-transforma-in--quot-Politia-Internetului-quot--254397191.html
- e-Stirea zilei: http://www.e-stireazilei.ro/stire.aspx?id=345344&titlu=Furnizorii-de-servicii-de-Internet-sustin-ca-ACTA-iar-putea-transforma-in-Politia-&sub=&cat=
- Infoziare: http://www.infoziare.ro/stire/1694197/Furnizorii+de+servicii+de+Internet+sus%C5%A3in+c%C4%83+ACTA+i+ar+putea+transforma+%C3%AEn+quot;Poli%C5%A3ia+
- Sursa de stiri: http://www.sursadestiri.ro/furnizorii-de-servicii-de-internet-acta-ne-transforma-in-quot-politia-internetului-quot-s4861751160.html
- Stire info: http://www.stire.info/stiinta-it/furnizorii-servicii-internet-sustin-acta-putea-transforma-politia-hellip
- Stirea: http://www.stirea.net/furnizorii-servicii-internet-sustin-acta-putea-transforma-politia-internetului
- Itbox: http://stiri.itbox.ro/stiri-tehnologie/furnizorii-de-net-sus-in-c-acta-i-ar-putea-transforma-ntr-o-poli-ie-online-209950/
- Realitatea: http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/orda-acta-nu-va-aduce-prejudicii-personale-utilizatorilor-de-internet-din-romania--84239.html
- Realitatea: http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/orda-acta-nu-va-aduce-prejudicii-personale-utilizatorilor-de-internet-din-romania--84239.html
- Realitatea: http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/orda-acta-nu-va-aduce-prejudicii-personale-utilizatorilor-de-internet-din-romania--84239.html
- Revista 22: http://www.revista22.ro/acta-nu-va-aduce-prejudicii-utilizatorilor-de-internet-din-romania-spune-orda-13408.html
- Realitatea: http://www.realitatea.net/orda-acta-nu-va-aduce-prejudicii-personale-utilizatorilor-de-internet-din-romania_913992.html
- Agenda: http://www.agenda.ro/news/news/51864/orda-apara-acordul-acta-nu-va-aduce-prejudicii-personale-internautilor.html
- Hotnews: http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-11518601-dezbatere-aprinsa-romania-tema-acta-sts-orda-spun-legislatia-actuala-mai-dura-decat-acest-acord-societatea-civila-contrazice-iar-isp-istii-tem-nu-fie-transformati-politie.htm
- http://8news.ro/operatorii-telecom-acta-ne-va-transforma-in-politia-internetului/16-02-2012
- 8News: http://www.stiri.mobi/2012/02/15/furnizorii-de-servicii-de-internet-acta-ne-transforma-in-politia-internetului/
- Antena:http://www.antena.ro/stiri/furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acta-iar-putea-transforma-in-politia
- ziarul Prahova: http://www.ziarulprahova.ro/stiri/stiri-de-ultima-ora/106888/furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acta-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului
- Ziarul Prahova: http://www.ziarulprahova.ro/stiri/stiri-de-ultima-ora/106888/furnizorii-de-servicii-de-internet-sustin-ca-acta-i-ar-putea-transforma-in-politia-internetului
Audiență:
Senatul României, Camera Deputaților, Ministerul Justiției, Parchetul General, IGP, Asociația Editorilor din România, APADOR CH, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, A.N.P.C.P.P.S. Romania, Asociația Română pentru Combaterea Contrafacerilor, BSA - Business Software Alliance, ORDA - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, CNA - Consiliul Național al Audiovizualului, CREDIDAM, Digicom, Hewlett-Packard România, GeCAD Net, Cisco România, Oracle România, INES, Informatica Feroviară, Romtelecom etc
Subiecte de dezbatere
1. Cum a semnat România tratatul ACTA, care aduce grave prejudicii utilizatorilor de Internet? De ce Polonia și Cehia au denunțat ACTA?
2. Cine sunt promotorii/beneficiarii versus oponenții/victimele ACTA?
3. De ce are nevoie UE de o lege cadru care funcționează eficient doar în SUA și Japonia?
4. Implicațiile tehnologice ale ACTA și presiunile financiare la care vor fi supuși furnizorii de Internet europeni.
5. Dilema dintre libertatea Internetului și poliția Internetului
Eveniment realizat în parteneriat cu :
Parteneri media: