.

D-Link România a aniversat 25 de ani de activitate a grupului printr-un eveniment organizat pe 14 septembrie la Radisson Blu Hotel din București. În deschiderea conferinței, Bogdan Mihalcea, Country Sales Manager D-Link România, a prezentat evoluția mediului global de networking, de la înființarea D-Link în urmă cu 25 ani și până în prezent. Înființată în anul 1986 cu scopul de a proiecta și oferi pieței adaptoare de rețea, D-Link s-a transformat într-un jucător internațional în domeniul rețelisticii.

D-Link furnizează echipamente pe piața din România din anul 2002, iar în 2005 s-a deschis reprezentanța de la București. Strategia D-Link se orienta atunci cu precădere către segmentul utilizatorilor finali, între timp însă compania a abordat noi direcții de dezvoltare, ce includ soluții integrate de networking (firewall-uri, switch-uri, echipamente de stocare și supraveghere IP etc.) dedicate companiilor tip IMM și chiar companiilor mari.

"D-Link a pătruns recent în tehnologia mobilă și a înregistrat rezultate remarcabile pe gama de wireless mobil. Avem în portofoliu o mulțime de produse cu design elegant care completează dispozitive de tipul tabletelor și TV-urilor HD, iar noile echipamente avangardiste, cum sunt Boxee Box și routerele cu tehnologie SmartBeam™, au atras atenția iubitorilor de gadgeturi. Cu siguranță, D-Link va continua să se dedice inovației și tehnologiei avansate și în următorii 25 ani", a precizat Bogdan Mihalcea.

În continuare, Ileana Adam, PR & Marketing Manager D-Link România, a prezentat modul în care echipamentele D-Link au fost prezentate consumatorului român în ultimii ani. "Lansări, review-uri, teste de produs, numeroase premii interne și internaționale, cover story-uri pe teme dedicate (locuința digitală, supraveghere, stocare, business wireless etc.) – fiecare dintre acestea au familiarizat consumatorii cu performanțele echipamentelor noastre". A furnizat informații despre suportul oferit partenerilor din România, prin diverse mijloace moderne de comunicare – forumul www.dlinkforum.ro, site-ul www.dlink.ro, newslettere dedicate adresate unei baze de circa 3.000 de parteneri. Pe de altă parte, programul D-Link Business Energizer început anul trecut va continua și în această toamnă, cu noi promoții de supraveghere IP și business wireless pentru reselleri.

Cristian Călin, Technical Sales & Presales Engineer D-Link România, a expus un istoric al produselor D-Link. A evidențiat cele două direcții de dezvoltare, consumer și business, descriind pe larg categoriile de echipamente din portofoliul D-Link: routere, switch-uri, wireless, storage, supraveghere IP, multimedia etc. Apoi a prezentat informații referitoare la cursurile susținute de reprezentanța din România, destinate personalului tehnic și de vânzări din cadrul companiilor partenere.

Sorin Oprescu, Corporate Solutions Manager D-Link România, a descris cele mai noi tendințe privind soluțiile pentru afaceri pe care D-Link le oferă în România. "Cele mai avansate linii de produse D-Link includ dispozitive de switching, business wireless, storage și routing, iar D-Link stabilește noi standarde de performanță disponibile pentru IMM-uri și marile companii. În plus, soluțiile pentru mediul de afaceri satisfac necesitățile utilizatorilor atât pe orizontală cât si pe verticală, acoperind toată zona între Internet și până la stația de lucru, de la clienții tip SMB până la companii tip corporate", a informat Sorin Oprescu.

Distribuitorii D-Link în România sunt Asesoft Distribution, ElkoTech România, Lasting System și SCOP Computers. Fiecare dintre aceștia a prezentat informații despre modul în care a evoluat relatia cu D-Link pe piața românească, subliniind beneficiile și relația solidă de parteneriat, extinderea rețelei de parteneri la nivel national și descriind câteva proiecte de succes derulate cu D-Link.

Seria de informări a continuat cu prezentarea Direct One, compania locală care a customizat un produs D-Link pentru piața românească – este vorba despre inovatorul media player Boxee Box (DSM-380), care a revoluționat modul de experimentare media pe un TV HD. Cătălin Clemente, Director de Marketing și Vânzări Direct One, apreciază că: "În România, convergența dintre telecom, media tradițională și entertainment a început. Am intrat într-o nouă fază a internetului, iar acest proces va aduce contentul video disponibil online în aproape toate dispozitivele pe care oamenii le vor utiliza: PC-uri, tablete, smartphone-uri, connected TV, console de jocuri sau dispozitive de tip media center precum Boxee Box de la D-Link. Direct One susține acest proces prin cea mai avansată suită de servicii de management a conținutului video și prima rețea de distribuție de conțtinut video (CDN) din România. Suntem gata să susținem în orice moment până la 100.000 de conexiuni video simultane în format High Definition. "