.

Cel mai recent tabloul de bord european privind inovarea 2018, realizat de Comisia Europeană (CE) arată cum nu se poate mai bine că performanța UE în materie de inovare continuă să se îmbunătățească, dar că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a asigura competitivitatea Europei pe plan global. Anual, CE publică o evaluare comparativă a performanței în materie de inovare a statelor membre și o compară cu concurența mondială. Datele calibrează evaluarea UE în ansamblu a domeniilor în care este necesară focalizarea eforturilor tuturor țărilor membre.
 

„UE, statele membre, regiunile și sectoarele industriale, inclusiv numeroasele IMM-uri, trebuie să lucreze împreună pentru a spori eficiența de alocare a economiei noastre, pentru a îmbunătăți funcționarea pieței interne și pentru a contribui la garantarea faptului că Europa rămâne în avangarda internațională a inovării.”, susține Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri. La rândul său, Carlos Moedas, comisarul pentru cercetare, știință și inovare, declară: „Această ediție a tabloului de bord arată încă o dată că Europa este puternică în domeniul științei, dar că are un nivel suboptim de performanță în domeniul inovării. Agenda reînnoită pentru cercetare și inovare stabilește o serie de măsuri pentru ca Europa să devină un lider mondial în domeniul inovării.”

Ediția 2018 a tabloului de bord privind inovarea arată o tendință pozitivă în majoritatea statelor membre ale UE, în special în privința Maltei, a Țărilor de Jos și a Spaniei. Suedia rămâne lider la nivelul UE în materie de inovare. UE reduce decalajele față de principalii concurenți precum Canada, Japonia și Statele Unite ale Americii. Însă eliminarea acestei sincope în domeniul inovării și menținerea avantajului față de China vor necesita un efort concertat în vederea consolidării potențialului de inovare european.

Datele vin în sprijinul noii agende pentru cercetare și inovare, recent lansată de CE, care invită liderii UE să acționeze acum pentru a ajuta Europa să devină motorul inovării la nivel mondial, la nivelul potențialului său. La 16 mai, la Sofia a avut loc o discuție informală între liderii UE, preconizându-se formularea unor concluzii cu ocazia reuniunii Consiliului European din 28-29 iunie. Pentru a contribui la poziția de lider mondial a Europei în domeniul inovării, CE a propus, la 7 iunie, cel mai ambițios program de finanțare a cercetării și inovării în UE, denumit Orizont Europa, ce beneficiază de 100 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Finanțarea acordată de UE nu este însă suficientă. Pentru a menține și a îmbunătăți modul de viață european, este necesar un efort concertat atât al sectorului public, cât și al celui privat.

Tabloul de bord european privind inovarea 2018: principalele constatări
Suedia este, din nou, liderul incontestabil în domeniul inovării în UE, fiind urmată de Danemarca, Finlanda, Țările de Jos, Regatul Unit și Luxemburg - care a intrat în 2018 în grupul celor mai buni inovatori. Germania coboară în grupul inovatorilor puternici. În medie, performanțele în materie de inovare ale UE au crescut cu 5,8 % începând din 2010. În ultimii 8 ani, performanțele în materie de inovare au crescut în 18 state membre ale UE și au scăzut în 10. Performanțele au cunoscut cea mai mare creștere în Lituania, Malta, Țările de Jos și Regatul Unit și cea mai mare scădere în Cipru și România. Țara noastră este codașa inovării în UE, numeroasele guvernări din ultimul deceniu nefăcând practic nimic palpabil pentru a îndrepta această situație rușinoasă. La nivel global, UE își reduce ecartul față de Canada, Japonia, și Statele Unite, dar își menține superioritatea față de China. Această superioritate scade însă cu rapiditate, datorită faptului că China își îmbunătățește performanțele aproape de trei ori mai repede decât UE. În raport cu Coreea de Sud, UE a rămas în urmă, însă în următorii ani se preconizează o recuperare treptată a decalajului.

Cine sunt liderii UE pe domenii specifice de inovare
Danemarca este liderul pe resurse umane și mediu propice inovării, Luxemburg în privința sistemelor de cercetare atractive, Franța este lider pentru finanțare și sprijin, Irlanda în inovarea privind IMM-urile și asupra impactului asupra ocupării forței de muncă și asupra vânzărilor, iar Belgia este liderul rețelei de inovare și colaborare europene. Performanțele în materie de inovare s-au îmbunătățit cel mai mult în domeniul Broadbandului (benzii largi), al resurselor umane, precum și al atractivității sistemelor de cercetare, în special prin intermediul co-publicațiilor internaționale. Din păcate, Cheltuielile publice privind cercetarea și dezvoltarea rămân, ca procent din PIB, sub nivelul anului 2010. Aici UE regresează. Se preconizează ca, în următorii doi ani, performanța generală a UE în domeniul inovării să se amelioreze cu 6%.

Cum arată contextul Inovării în UE
Aproximativ 66% din creșterea economică a Europei ultimelor decenii a fost generată de inovare. Cu numai 7% din populația mondială, Europa reprezintă 20% din investițiile mondiale în cercetare și dezvoltare, UE  produce o treime din toate publicațiile științifice de calitate și deține o poziție de lider mondial în sectoare industriale precum industria farmaceutică, industria chimică, ingineria mecanică și moda. Europa susține ferm inovarea prin intermediul tehnologiilor generice esențiale, ca robotica, fotonica și biotehnologia. Din păcate, aceeași Europă a rămas în urmă în multe domenii. Firmele din UE cheltuiesc mai puțin pe inovare decât concurenții lor internaționali. Capitalul de risc este, în continuare, subdezvoltat în Europa, încurajând astfel migrația antreprenorilor UE către ecosisteme în care firmele au șanse mai mari să crească rapid. Investițiile publice în întreaga UE sunt undeva sub nivelul țintei de 3% din PIB. Intensitatea C&D este încă inegală între regiunile din UE, investițiile și cercetarea fiind puternic concentrate în Europa Occidentală. Iar 40% din forța de muncă din Europa nu dispune, încă, de competențele digitale necesare.

 

Sursa: Ion VACIU