.

Începând cu 15 decembrie 2016, Galileo, sistemul european de navigație prin satelit a început furnizarea de servicii inițiale pentru autoritățile publice, companii și cetățeni la nivelul Uniunii Europene. Noul sistem de concepție europeană este principalul competitor al mai vechiului sistem american GPS, foarte popular astăzi în întreaga lume, însă Galileo vine cu o precizie de 10 ori mai mare decât sistemul american de geolocalizare. Sateliții Galileo și infrastructura la sol sunt în prezent pregătite din punct de vedere operațional, sunt foarte precise, însă nu sunt încă disponibile în orice moment. Din acest motiv, în timpul fazei inițiale, primele semnale Galileo vor fi utilizate în combinație cu alte sisteme de navigație prin satelit, precum GPS. Abia în 2020, Galileo va atinge capacitatea operațională deplină.

Servicii noi care ne schimbă modul de viață
„Geolocalizarea se află în inima revoluției digitale în desfășurare, prin servicii noi care ne schimbă modul de viață cotidian. Galileo va spori precizia geolocalizării de zece ori și va promova noua generație de tehnologii bazate pe localizare, precum autovehiculele autonome, dispozitivele conectate sau serviciile urbane inteligente. Astăzi, fac apel la antreprenorii europeni și spun: imaginați-vă ce puteți face cu Galileo – nu așteptați, inovați!”, susține vicepreședintele Comisiei Maroš Šefčovič, responsabil pentru uniunea energetică. La rândul său, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, crede că: „Furnizarea serviciilor inițiale ale programului Galileo reprezintă o realizare importantă pentru Europa și un prim beneficiu al recentei noastre strategii spațiale. Este rezultatul unui efort concertat pentru proiectarea și construirea celui mai precis sistem mondial de navigație prin satelit. El demonstrează excelența tehnologică a Europei, precum și know-how-ul și angajamentul acesteia privind furnizarea de servicii și aplicații spațiale. Nici o țară europeană nu ar fi putut face acest lucru singură!”

Care sunt serviciile Galileo
Odată cu declarația privind serviciile inițiale, care a fost lansată oficial de către Comisia Europeană (CE) la Bruxelles joi, 15 decembrie, Galileo a început să furnizeze, împreună cu GPS, următoarele servicii în mod gratuit:

  • Sprijin pentru operațiunile de urgență: În prezent, pot fi necesare ore pentru a detecta o persoană pierdută pe mare sau în munți. Cu serviciul de căutare și salvare (SAR — Search and Rescue), persoanele care lansează un apel de urgență cu ajutorul unei balize compatibile cu Galileo pot fi acum găsite și salvate mai rapid, deoarece timpul de detectare va fi redus la numai 10 minute. Acest serviciu ar trebui să fie îmbunătățit ulterior prin notificarea expeditorului apelului de urgență că el/ ea a fost localizat(ă) și că o echipă de salvare este în curs de a interveni.
  • Navigație mai precisă pentru cetățeni: Serviciul deschis Galileo oferă un serviciu gratuit de larg consum pentru poziționare, navigație și cronometrare care poate fi utilizat de către chipset-urile compatibile cu sistemul Galileo din terminalele mobile inteligente sau din sistemele de navigație instalate la bordul autovehiculelor. O serie de astfel de terminale inteligente au fost introduse pe piață începând cu toamna anului 2016, acestea putând, în prezent, să utilizeze semnalele pentru a oferi poziționări mai precise. Cel târziu până în 2018, Galileo va fi instalat, de asemenea, în fiecare tip nou de vehicul vândut în Europa, oferind servicii de navigație îmbunătățite pentru o gamă largă de dispozitive și abilitând funcționarea sistemului de reacție în caz de urgență, eCall. Persoanele care utilizează dispozitive de navigație în orașe, unde semnalele prin satelit pot fi adesea blocate de clădiri înalte, vor beneficia în mod special de creșterea preciziei de poziționare furnizat de serviciul Galileo.
  • O mai bună sincronizare în timp pentru infrastructurile critice: Prin intermediul ceasurilor de înaltă precizie, Galileo va permite o sincronizare în timp mai robustă a operațiunilor bancare și financiare, a telecomunicațiilor și a rețelelor de distribuție a energiei, precum și a rețelelor inteligente. Acest fapt le va ajuta să funcționeze mai eficient.
  • Servicii sigure pentru autoritățile publice: Prin intermediul serviciului public reglementat, Galileo va sprijini, de asemenea, autoritățile publice, cum sunt serviciile de protecție civilă, serviciile de ajutor umanitar, autoritățile vamale și poliția. Acesta va oferi un serviciu deosebit de robust și complet criptat pentru utilizatorii autorizați de autoritățile publice în situațiile de urgență națională sau de criză, cum sunt atacurile teroriste, pentru a asigura continuitatea serviciilor.

Ce este sistemul Galileo
Galileo este sistemul global de navigație prin satelit al Europei. Acesta oferă o gamă de servicii de ultimă generație de poziționare, navigație și cronometrare pentru utilizatorii din întreaga lume. Galileo este pe deplin interoperabil cu sistemul GPS, însă va oferi o poziționare mai precisă și mai fiabilă pentru utilizatorii finali. La ora actuală, constelația Galileo este alcătuită din 18 sateliți, toți aflați deja pe orbită. Pentru constelația completă este prevăzut un total de 30 de sateliți și se preconizează că aceasta va fi finalizată până în 2020. Deocamdată sunt deja disponibile pe piață primele telefoane inteligente Galileo, produse de către societatea spaniolă BQ, si se preconizează că și alți producători vor urma acest exemplu. Acest lucru va permite, de asemenea, dezvoltatorilor de aplicații să-și verifice ideile pe baza unor semnale reale. Serviciile inițiale Galileo sunt gestionate de Agenția GNSS European (GSA). Programul Galileo în ansamblu este administrat de către Comisia Europeană (CE), care a transferat responsabilitatea pentru dezvoltarea sistemului și pentru sprijinul tehnic pentru sarcini operaționale Agenției Spațiale Europene (ESA).

Documentație suplimentară
1. Serviciile inițiale Galileo - Întrebări frecvente(MEMO/16/4382)
2. Strategia spațială pentru Europa
3. Material audiovizual
4. Centrul de servicii European GNSS (GSC)
5. Performanțele preconizate, precizia și disponibilitatea serviciilor inițiale ale programului Galileo
6. GALILEO pentru cetățeni

 

Sursa: Ion VACIU