.

Radu Georgescu, antreprenor și investitor în serie, Chairman al GECAD Group, inițiază o serie de evenimente reunite sub numele "Jurnal de Antreprenor", pentru promovarea și stimularea spiritului antreprenorial în licee și în comunitatea de business locală. "Mi-a plăcut întotdeauna să iau contact cu generațiile mai tinere și să împărtășesc din experiența mea antreprenorială. Sunt ferm convins că stimularea spiritului de explorare a acestei alternative – antreprenoriatul – trebuie realizată din timp, încă din liceu, astfel încât odată ajunși tinerii la facultate, orizontul de opțiuni să le fie mult lărgit iar cunoștințele dobândite să se așeze pe baze mai bine structurate", precizează Radu Georgescu (foto), inițiatorul proiectului "Jurnal de Antreprenor".

Proiectul se va desfășura sub forma unor întâlniri periodice cu elevii din clasele a XIa si a XIIa din cadrul unor licee de prestigiu din țară, urmate de întâlniri informale cu antreprenori și companii locale, activi în industria de software și a tehnologiilor web.

Primele întâlniri vor avea loc la Iași, pe 28 septembrie 2011, la Colegiul "Costache Negruzzi " și Colegiul Național "Emil Racoviță". Radu Georgescu va fi prezent și la Timișoara, pe 5 octombrie 2011, unde se va întâlni cu elevii Liceului de Informatică "Grigore Moisil" și ai Colegiului Național Bănățean. Pentru această primă etapă a proiectului sunt programate evenimente similare la Cluj (noiembrie 2011) și la București (noiembrie și decembrie 2011).

Primele întâlniri din cadrul proiectului "Jurnalul de Antreprenor" sunt organizate cu sprijinul organizațiilor APEC (Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii), din Iași, ARIES Timișoara și VentureConnect din București.