.

Uniunea Europeană și Agenția Spațială Europeană au semnat, pe 26 octombrie, o declarație comună pentru a-și exprima viziunea împărtășită în privinţa politicii spațiale europene. Este pentru prima oară când se semnează o astfel de declarație, cee ce subliniază importanța deosebită acordată de ambele instituții cooperării strânse și integrate în cadrul unei adevărate abordări europene a spațiului. Comisia Europeană (CE) pregăteşte lansarea unei inițiative GovSatCom pentru asigurarea de  servicii de comunicare prin satelit fiabile, sigure și rentabile pentru UE și pentru autoritățile publice naționale. Noua politică spațială propusă la Bruxelles va stimula crearea de noi servicii și promovarea rolului de lider spațial al Europei, susţin oficialii comunitari.

Care e viitorul Europei în spaţiu
O treime dintre sateliţii construiţi de om sunt europeni, într-o industrie cu peste 230.000 de angajaţi pe continent, estimată a valora între 46-54 miliarde de euro. Milioane de oameni beneficiază deja de serviciile oferite de programele spațiale ale Uniunii Europene. Industria spațială a Uniunii este puternică și competitivă, aceasta generând atât sute de mii de locuri de muncă, cât și oportunități de afaceri pentru antreprenori.
  
„Uniunea Europeană este un actor esenţial al politicii spațiale. Dorim să valorificăm această poziție și să folosim rolul nostru de lider în mod strategic pentru a crea locuri de muncă și creștere economică și a contribui la îndeplinirea priorităților politicii noastre comune: securitatea, schimbările climatice, economia datelor, gestionarea dezastrelor naturale. În acest sens este nevoie de cooperarea cu partenerii noștri și cu părțile interesate la nivel european și internațional. Declarația comună UE-ESA privind viziunea și obiectivele noastre comune pentru viitorul Europei în spațiu, care va fi semnată în această după-amiază, reprezintă încă un pas important în această direcție.”, susţine Maroš Šefčovič, viceperşedinte al Comisiei Europene (CE). La rândul său, Elżbieta Bieńkowska, comisar pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, crede că: „Aplicațiile spațiale ne schimbă viața, economia și industria. Spațiul este un sector industrial vital al economiei Europei și un atu strategic care sprijină autonomia acțiunilor Europei pe scena mondială. Este însă nevoie de mai mulți antreprenori și de mai multe investiții private, dacă se dorește ca acest sector să își păstreze avantajul concurenței. Așadar, mesajul meu pentru industrie, start-up-uri si investitori este că spațiul are o importanță strategică, iar prezența noastră în spațiu este de durată.”


Industria spaţială este deja folosită zi de zi
Programele spațiale ale UE oferă deja servicii care au devenit indispensabile vieții noastre zilnice. Datele spațiale sunt necesare pentru utilizarea telefoanelor mobile, conducerea autovehiculelor dotate cu un sistem de navigație, zborul cu avionul sau urmărirea programelor TV prin satelit. Toate acestea joacă, de asemenea, un rol esenţial în asigurarea protecției unor infrastructuri vitale precum centralele electrice, rețelele inteligente sau chiar în protecția tranzacțiilor bancare. Datele spațiale ajută la gestionarea frontierelor și permit salvarea vieților pe mare. Acestea ne permit să răspundem mai bine în caz de cutremur, incendii forestiere și inundații și îi ajută pe fermieri să-și planifice din timp activitățile. De asemenea, datele spațiale ajută şi la protejarea mediului dar și la monitorizarea schimbărilor climatice. Strategia spațială pentru Europa este un răspuns la concurența accentuată la nivel mondial, la implicarea tot mai importantă a sectorului privat și la schimbările tehnologice de amploare. CE propune o serie de acțiuni care le vor permite europenilor să profite pe deplin de beneficiile oferite de spațiu, să creeze un mediu propice dezvoltării start-up-urilor din domeniul spațial, să promoveze poziția de lider a Europei în spațiu și să-și mărească cota pe piețele mondiale ale spațiului.

Exploatarea potențialului spațial pentru societate şi industrie
Astăzi, când infrastructura programelor spațiale ale Uniunii este atât de bine dezvoltată, trebuie acordată prioritate pătrunderii puternice pe piață a datelor spațiale prin intermediul sectoarelor public și privat, susţin oficialii CE. Programele spațiale ale UE for furniza servicii suplimentare care vor contribui la îndeplinirea unor obiective prioritare europene comune, cum sunt securitatea și apărarea, precum și combaterea schimbărilor climatice. În acest sens, CE va promova utilizarea sistemului Galileo în dispozitivele mobile și infrastructurile critice și va îmbunătăți conectivitatea în zonele îndepărtate. Ea va facilita, de asemenea, accesul societăților inovatoare și al start-up-urilor la datele spațiale, prin intermediul platformelor speciale lansate de industrie, pentru a dezvolta servicii și aplicații.

Stimularea industriei spațiale UE: competiţie & inovaţie
Sectorul spațial al Europei trebuie să rămână în avangarda inovațiilor rapide care ies din tiparele existente, să anticipeze apariția noilor modele de afaceri și să reacționeze prompt la creșterea concurenței la nivel mondial. Finanțările oferite de UE vor fi orientate mai cu precădere către antreprenorii din industria spațială care demarează și își extind afacerea în cadrul pieței unice. În plus, CE va promova creșterea investițiilor private în aceste start-up-uri, în special în contextul planului de investiții pentru Europa și al viitoarelor fonduri cu capital de risc, sprijinind, de asemenea, crearea unor platforme și grupuri industriale spațiale europene în regiunile din Europa.

Menținerea autonomiei strategice a UE şi consolidarea rolului global în sectorul spațial
Accesul autonom la spațiu și utilizarea independentă a acestuia de către Europa reprezintă un element esenţial pentru punerea în aplicare a politicilor Uniunii, pentru industria și companiile noastre, precum și pentru securitatea, apărarea și autonomia noastră strategică. UE este cel mai mare client instituțional european și preconizează să lanseze, în următorii 10-15 ani, peste 30 de sateliți pentru programele sale Galileo și Copernicus. Aceasta reprezintă o oportunitate în special pentru viabilitatea economică a viitoarelor lansatoare construite în Europa, cum ar fi Ariane 6 și Vega C. CE va acționa ca un client inteligent și-și va grupa nevoile de servicii de lansare, continuând să sprijine accesul companiilor europene pe piețele mondiale. Plecând de la o inițiativă existentă, CE va începe să elaboreze un serviciu cuprinzător al UE de cunoaștere a situației spațiale în scopul protejării infrastructurile spațiale esențiale împotriva deșeurilor spațiale, a fenomenelor meteorologice din spațiu și a atacurilor cibernetice. Prin intermediul viitorului plan de acțiune european în domeniul apărării, CE va lansa, de asemenea, o inițiativă GovSatCom pentru a asigura servicii de comunicare prin satelit fiabile, sigure și rentabile pentru Uniune și pentru autoritățile publice naționale. Ținând seama de necesitatea unei cooperări strânse cu partenerii UE de la nivel mondial, CE va acționa alături de Înaltul Reprezentant și de statele membre pentru a promova și a salvgarda utilizarea spațiului pentru generațiile viitoare.

Istoricul dosarului spaţial european
Europa, în ansamblul său (statele membre, Agenția Spațială Europeană, EUMETSAT și UE), este un important actor spațial la nivel mondial. Aceasta are o industrie puternică și competitivă, de exemplu în domeniul sateliților, al lansatoarelor și al serviciilor/ operațiunilor conexe. Industria spațială europeană are peste 230 000 de angajați și generează o valoare adăugată estimată la 46-54 miliarde EUR. Europa produce o treime din numărul total de sateliți la scară mondială. Ea a obținut numeroase succese în spațiu prin utilizarea unor tehnologii revoluționare și datorită misiunilor de explorare. Investițiile UE în elaborarea unor proiecte spațiale de înaltă calitate se ridică la 12 miliarde de euro în perioada 2014-2020. Copernicus, un furnizor principal de date de observare a Pământului la nivel mondial, ajută deja la salvarea de vieți omenești pe mare, îmbunătățește reacția noastră la dezastre naturale, cum ar fi cutremurele, incendiile forestiere sau inundațiile, și permite fermierilor să-și gestioneze mai bine culturile. Galileo, sistemul propriu de navigație prin satelit al Europei, va furniza în curând informații mai precise și mai fiabile de poziționare și de sincronizare pentru autovehicule, trenuri, aeronave și alte sectoare autonome și conectate. Serviciul european geostaționar mixt de navigare (EGNOS) oferă servicii de protecție a vieții umane pentru utilizatorii transporturilor aerian, maritim și terestru în aproape întreaga Europă. De exemplu, o serie de start-up-uri inovatoare folosesc deja datele obținute prin satelit pentru a permite fermierilor să-și monitorizeze terenurile mai eficient (Fieldsense, câștigătoare a concursului „Copernicus Masters” 2014), pentru a folosi datele de poziționare în aplicații din internetul obiectelor (Geko navsat, câștigătoare a premiului GSA 2014 și 2015) sau pentru furnizarea de drone de salvare pe mare (Sincratech, câștigătoare a premiului Satnav 2015).

Documentaţie suplimentară
1. Întrebări frecvente
2. Materiale audiovizuale

Sursa: Ion VACIU