.

Demisia la blat cu președintele a premierului celor 5 cabinete Boc a produs o confuzie înghețată nu numai în țară, dar și la nivel internațional. România apare deja pe prima pagină, la rubrica „derapaje politice", pe majoritatea canalelor mass media. În Piața Universității, protestatarii demonstrează iarăși cu mesaje antiprezidențiale, denunțând actuala putere. Chiar dacă România se confruntă în premieră cu fenomenul „ploii înghețate", căldura străzii animă comentariile televizate. La ora acestui editorial, ministerul tehnologiilor, MCSI, rămâne în picioare, nu se desființează, după cum se zvonea cu numai câteva ore înainte. Dar iată filmul unei zile complicate, generat de un regizor puțin spus cinic… Mihai Răzvan Ungureanu, șeful serviciilor de informații externe - SIE, este ultimul zvon în privința viitorului premier pe care președintele Băsescu îl va anunța. Este tot mai evident, ne apropiem de Siria, Egipt…

Premierul anunță că s-a decis să depună mandatul Guvernului

Premierul Emil Boc anunță miniștrii, la primele ore ale zilei, că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informațiile transmise anterior de agenția Mediafax privind demisia din funcție. „Am depus mandatul Guvernului pentru că nu mă agăț de putere, am declarat de multe ori acest lucru. Pentru mine contează mai puțin că mai rămân pe acest scaun câteva luni în plus, până la alegerile din noiembrie, dar pentru țară este extrem de important să avem stabilitate economică și să putem câștiga împreună cu românii din eforturile noastre comune. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situația politică și socială din țară, dar și pentru a nu pierde ceea ce românii au câștigat cu atâtea suferințe, și anume stabilitatea economică a țării", pretindea Boc. Fostul premier a mulțumit atât președintelui Traian Băsescu, pentru un „parteneriat corect în interes public" și susținerea măsurilor de reformă, cât și foștilor și actualilor miniștri din mandatul său. „Știu că împreună am luat decizii extrem de grele, extrem de dureroase, cu strângere de inimă, cu nopți de nesomn în spate, cu multe, multe frământări, dar roadele, după cum știți, au început să apară și cel mai important rod este acesta al stabilității economice a țării. De aceea, cred că a meritat efortul. Ați știut din primul moment, când ați venit în Guvernul României, că nu veniți în această perioadă de criză economică la un concurs de popularitate. În vremuri de criză, guvernul nu participă la un concurs de popularitate, participă la un efort contra-cronometru pentru salvarea țării", s-a victimizat Boc în fața miniștrilor.

Boc a mulțumit oamenilor că i-a chinuit

„Sper ca și gestul meu să fie privit de către clasa politică ca un semnal care să ducă la consolidarea a ceea ce avem și nu la dezbinare și ură. Politicienii trebuie să unească și nu să dezbine", a clamat fostul șef al Guvernului. Boc a avut curajul să mulțumească populației pentru că a înțeles în ultimii ani să suporte măsurile de reformă ale Guvernului. „În acești ani de guvernare am luat decizii extrem de grele. Știu că pe foarte mulți români i-am făcut să creadă că un Guvern nu ia întotdeauna cele mai bune decizii. Vreau însă să se știe că acele măsuri au fost luate cu gândul la viitorul României, au fost luate nu pentru că am dorit, ci pentru că a trebuit", a spus Boc. Fostul premier a arătat că știe că prin măsurile pe care luate a „necăjit" pe mulți dintre români, dar că în vremuri de criză economică trebuie luate decizii „mai mult cu capul și mai puțin cu inima". „Pentru că sunt dintre d.voastră, mă întorc între d.voastră. Știu că medicamentul pe care l-am administrat de multe ori a avut un gust amar, dar a meritat, România s-a însănătoșit din punct de vedere economic și avem această stabilitate economică despre care am vorbit. Nimeni și nici un politician nu are dreptul să o compromită", a perorat Boc.

Realizările lui Boc vs. eșecurile României

Premierul a amintit că, pentru anul trecut, România a înregistrat, după doi ani de criză, o creștere economică de aproximativ 2,5%, una dintre cele mai mari din UE, și că pentru acest an Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional apreciază că România va avea o creștere economică mai mare decât cea din zona euro. Reducerea inflației la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, un curs valutar stabil și menținerea sub control a datoriei publice și a deficitului bugetar au fost alți factori prezentați de premier drept efecte ale măsurilor economice corecte dispuse de Guvern în mandatul său. Boc a susținut că nu există un risc de neplată a salariilor și pensiilor și că stabilitatea economică înseamnă șansa pentru „viitorul apropiat" de creștere a salariilor și pensiilor. „Această stabilitate economică a țării trebuie apărată cu orice preț și spun că niciun preț nu este unul prea mare plătit de un politician sau de politicieni pentru a apăra ceea ce românii au câștigat cu munca și cu suferințele lor", a spus Boc. În final, după ce a salutat fiecare ministru în parte, premierul s-a întors la masă și a mulțumit și mass-media pentru că a fost alături de Guvern în această perioadă de criză, arătând că, atât cât a putut, a încercat să explice măsurile adoptate, poate nu întotdeauna cel mai bine, dar mereu cu bună credință. „Cred că acest guvern și-a făcut datoria. Cred că este momentul să lăsăm locul unui nou guvern, care să consolideze roadele muncii noastre și să fie mai populare, pentru că nu mai are de luat măsuri de austeritate. Noi am fost aceia care am făcut curățenie, am pus ordine în finanțele țării, am însănătoșit economia și dăm șansele acestei țări să meargă spre prosperitate economică. Astăzi, România este stabilă și credibilă din punct de vedere economic. Trebuie să mergem mai departe, iar pentru asta v-am propus încetarea mandatului Guvernului și depunerea mandatului. Așa să ne ajute Dumnezeu! Doamne ajută!", a încheiat patetic-religios Boc.

Premierul interimar Predoiu: „Administrația va funcționa în continuare normal"

Guvernul se va asigura că administrația funcționează în continuare în mod normal și nu va adopta decât hotărâri, nu ordonanțe, ordonanțe de urgență sau proiecte de legi, a declarat, noul premier interimar, Cătălin Predoiu. „Solicit tuturor celor care lucrează în aceste instituții să își continue activitatea cu competență, calm, legalitate și bună-credință. Cetățenii trebuie serviți indiferent de situația politică", a spus Predoiu. Acesta a arătat totodată că dorește să transmită și piețelor externe mesajul că stabilitatea economică este asigurată. „Piețele economice și financiare internaționale, precum și partenerii noștri externi trebuie să primească chiar din aceste momente mesajul că România rămâne stabilă, guvernabilă și își continuă drumul către stabilitate politică și dezvoltare economică", a spus Predoiu. El a mai arătat că, imediat după demisia lui Boc, a acceptat postul de premier interimar, nu înainte de a-și cântări suficient competențele și puterile, și a afirmat că este dispus să lucreze în Guvern cu orice funcționar competent și care lucrează cu bună-credință.

Oamenii de afaceri vor guvern tehnocrat, fără mari speranțe

Guvernul Boc a luat și măsuri bune, însă multe dintre ele au venit prea târziu și nu au fost comunicate bine, iar demisia lui va detensiona situația politică și socială din țară, cred oamenii de afaceri, ce văd ca soluție un guvern de tehocrați sau măcar unul condus de un premier tehnocrat. Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, crede că Guvernul Boc a făcut destul de multe lucruri bune, dar le-a făcut incomplet și întotdeauna târziu. Acesta a completat că Guvernul nu a luat măsurile din proprie inițiativă, ci la presiunea Fondului Monetar Internațional. Șucu vede Cabinetul Boc ca pe niște naufragiați care au reușit în final să umfle barca de salvare, dar care apoi nu și-au mai dat seama unde este țărmul. „Indiferent dacă viitorul guvern va fi tehnocrat sau politic, va fi tot ca Guvernul Boc, pentru că președintele nu va accepta niciodată un alt guvern decât unul vasal punctului său de vedere", susține proprietarul Mobexpert.

Schimbarea premierul nu dezgheață economia

Josef Goschy, proprietarul lanțului hotelier Unita Turism, crede în schimb că singura șansă pentru dezvoltarea economiei este numirea unui tehnocrat. „Nu avem în momentul de față nici un politician care să poată conduce guvernul", pretinde acesta. Omul de afaceri susține însă că nu schimbarea premierului este suficientă pentru dezghețarea economiei, ci stimularea economiei, care stă în puterea băncilor. „Soluția ar fi fost ca guvernul să rămână așa până la toamnă, iar băncile să înceapă să dea credite către firme, pentru ca acestea să poată face investiții și să stimuleze astfel consumul", a mai spus Goschy. Un alt proprietar de lanț hotelier, Radu Enache (Continental) crede că demisia lui Emil Boc este târzie, dar că ea ar trebui să fie urmată de alegeri anticipate. „Boc a fost obligat să ia niște măsuri care trebuiau luate cu cel puțin două guverne în urmă. Cea mai mare problemă a Guvernului Boc a fost că a luat măsuri de austeritate fără să ia și contra-măsuri care să țină economia în funcțiune. Dacă ai tăiat salariile și pensiile, nu trebuie să mărești TVA la toate categoriile", a spus Enache. Demisia Guvernului este un prim pas spre conciliere politică, crede Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România și actualul reprezentant în România al lui Vagit Alekperov, președintele grupului petrolier rus Lukoil. „Aș vrea un guvern care să fie susținut de toate partidele. Toată clasa politică trebuie să își asume responsabilitatea de a scoate România din criză. Trebuie să strângem cureaua, criza economică nu s-a terminat. Măsurile nepopulare luate de acest executiv ar fi afectat imaginea oricărui guvern. Astfel de măsuri au fost luate și în alte state europene. Dacă PSD și PNL ar fi fost în locul acestui guvern ar fi luate aceleași măsuri, nici nu mă îndoiesc de asta. Orice guvern în această perioadă de criză era sortit sa fie sacrificat", crede Tampiza.

Premier tehnocrat, cât mai curând

Directorul de dezvoltare al FAN Courier, Adrian Mihai, consideră că un nou guvern trebuie să fie compus din tehnocrați și trebuie format rapid, pentru a nu destabiliza mediul de afaceri. „Pentru perioada următoare ar trebui un guvern de tehnocrați care să ducă țara mai departe până la alegeri, când vom vedea ce se mai întâlmplă, în funcție de cine iese. Cred că un guvern de tehnocrați va detensiona situația policita și socială din țară. Dacă se va pune rapid un prim-ministru și va forma cabinetul, nu vor fi probleme, dar dacă se va ajunge să se tergiverseze, atunci mediul de afaceri va avea de suferit", a spus Mihai. Acesta crede că guvernarea Boc a avut performanțe macroeconomice, dar nu a știut să comunice. „Mi s-a părut o guvernare macroeconomică bună, pe cifre, cu un deficit bun. Boc s-a încadrat în ținte care păreau de neatins la începutul anului. Din punct de vedere al comunicării, a stat mai prost și lucrul acesta l-a costat. Chiar unii miniștri au probleme de comunicare și cred că asta l-a tras în jos", pretinde Mihai. Vicepreședintele Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Ion Lixandru, nu crede ca demisia lui Emil Boc va destabiliza mediul de afaceri și spune că nu trebuie schimbat întregul cabinet, ci doar miniștrii care nu au performanțe. Acesta vede noul guvern format din tehnocrați, dar acest lucru nu este suficient pentru a provoca o schimbare a țării la nivel general. „Așteptarea mea și a celorlați este că ar trebui să vină un om care se pricepe la ceva, și ar fi bine să se priceapă la economie. Mă bucur că a picat Guvernul, care, deși a luat unele măsuri, nu a vizat economia reală, iar cei care produc ceva în țara asta nu au fost încurajați", a declarat Constantin Toma, proprietarul grupului Romet din Buzău. El e convins că în actualul context economic e nevoie de lideri politici specialiști în economie, calitate care nu poate fi suplinită de consilieri. Toma a mai spus că se așteaptă ca următorul cabinet să fie un amestec de specialiști și politicieni, pentru a avea susținere în Parlament.

Afacerile merg înainte, indiferent de Guvern

„Sper ca deciziile politice să fie luate independent de activitatea administrativă a ministerelor. Cred că următorul guvern va fi tot unul politic, dar deciziile vor fi mai mult tehnice", a declarat Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC). Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), afirmă că mediul de afaceri își face contractele indiferent de cine este la guvernare și că va colabora cu orice guvern. „Orice guvern însă trebuie să guverneze cu fața la economie, altfel are surprize neplăcute. Mesajul nostru este: atenție cum guvernați astfel încât economia să poată să producă cât mai mult. Nu ne pronunțăm în ceea ce privește structura viitorului guvern, dacă este mai bine să fie tehnocrat sau politic, dar ne dorim un Guvern responsabil, pentru că sunt de luat decizii care nu sunt simple. Mediul de afaceri lucrează cu termeni de livrare, care nu se schimbă după Guvern, așadar demisia Guvernului nu va disturba mediul de afaceri", a recunoscut frust Pârvan.