.

UPC Business a lansat pe 21 iunie o nouă ofertă, special creată pentru clienții IMM. Noile Pachete Office combină servicii de Internet și abonamente de telefonie cu minute incluse în rețele fixe și mobile, la prețuri ce pornesc de la 11 Euro (fără TVA). "Știm foarte bine că fiecare client are nevoi de comunicare diferite, de aceea încercăm întotdeauna să oferim soluții care se adresează acestor nevoi specifice. Totodată, observăm tendința de a acorda o atenție mult mai mare costurilor implicate de comunicații și un interes crescut pentru pachete, față de servicii separate, pentru că de obicei pachetele aduc discount-uri. Eforturile noastre de a susține afacerile clienților se materializează în soluții simple, ușor de utilizat, și într-un excelent raport calitate – preț.", precizează Cristina Costăchescu, Director de Marketing al diviziei UPC Business.

Noile Pachete Office de la UPC Business oferă acces la Internet Business Fiber Power, cu viteze de până la 120 Mbps, alături de servicii de telefonie cu până la 1.000 de minute incluse în abonamente, către orice destinație fixă sau mobilă din România, precum și către destinații internaționale (rețele fixe din țările membre UE, rețele fixe și mobile din SUA și Canada). În funcție de nevoile proprii ale afacerilor lor, clienții pot opta pentru oricare din cele patru noi Pachete Office, care integrează configurații diferite – Basic, Plus, Advanced și Extra.

Noile Pachete Office se adresează clienților IMM și aduc, pe lângă servicii de calitate, mai multe beneficii. Companiile care optează pentru unul din cele 4 noi Pachete Office economisesc timp cu Internetul de mare viteză Business Fiber Power și se bucură de flexibilitate întrucât au posibilitatea de a utiliza minutele incluse în orice rețea. Mai mult, clienții care optează pentru oricare din Pachetele Office beneficiază de reduceri între 31% și 62% la pachet, față de suma valorilor fiecărui produs în parte.

Toți clienții beneficiază de suport tehnic 24/7 și de consultanță din partea specialiștilor UPC Business, care îi pot ajuta în procesul de alegere a celor mai potrivite soluții pentru afacerile lor. La achiziționarea oricăruia din cele patru Pachete Office, clienții IMM vor primi gratuit în custodie un router WiFi, dacă aleg un contract pe cel puțin 2 ani, pot beneficia, de adresă IP statică, primesc un program antivirus si antispam gratuit (licență SmartGuard), 20 de adrese de email și găzduire spațiu web, până la 1 GB, fără niciun cost suplimentar.