.

- Eurodeputații adaptează regulile privind pachetele turistice la era digitală

Parlamentul European (PE) a adoptat prin vot, pe 27 octombrie, noul pachet telecom care conține interzicerea taxelor suplimentare pentru ”roaming” la utilizarea telefoanelor mobile în alte state din UE, începând cu 15 iunie 2017, precum și reguli clare privind neutralitatea accesului la internet. De asemenea, eurodeputații adaptează regulile privind pachetele turistice la era digitală. Pachetele de vacanță (zbor, hotel, închiriere de mașină etc.) achiziționate online pentru un preț ”all-in” sau prin pagini de internet legate între ele vor beneficia de aceeași protecție ca și pachetele cumpărate în agențiile de turism, conform noii legii votate pe 27 octombrie.

Europa – prima regiune din lume cu o singură viteză la internet
“Abolirea taxelor de roaming a fost așteptată de multă vreme de toată lumea: oameni obișnuiți, start-up-uri, IMM-uri și multe alte tipuri de organizații”, susține raportorul Pilar del Castillo (PPE, Spania), în dezbaterea dinaintea votului. “Datorită acestui acord, Europa va deveni singura regiune din lume care va garanta legal internetul deschis și neutru. Principiul neutralității internetului se va aplica direct în cele 28 de state membre. Și va asigura faptul că nu vom avea internet cu două viteze”a mai adăugat aceasta. Prin respingerea amendamentelor la poziția Consiliului în prima lectură, deputații au adoptat noua legislație. Taxele de roaming pentru a apela, a trimite mesaje text și a utiliza internet mobil în altă țară din UE vor fi interzise începând cu 15 iunie 2017.

Cum arată taxele de roaming în 2016
Începând cu 30 aprilie 2016, taxele de roaming (adăugate la prețul plătit acasă) nu trebuie să depășească:

  • €0,05 pe minut pentru apelurile vocale
  • €0,02 pentru mesajele text (SMS), sau
  • €0,05 pe megabyte la utilizarea internetului mobil.

Recuperarea costurilor și prevenirea abuzurilor
Dacă operatorii telecom pot să dovedească faptul că nu pot recupera costurile și că acest lucru afectează prețurile interne, autoritățile naționale de reglementare îi pot autoriza pe aceștia să impună taxe suplimentare minime în circumstanțe excepționale, pentru a acoperi aceste costuri. Deputații europeni au obținut garanții că autoritățile naționale de reglementare (la noi ANCOM) vor avea instrumente pentru a amenda sau a respinge aceste taxe suplimentare. Pentru a proteja industria de abuzuri cum ar fi ”roamingul permanent”, operatorii pot în anumite condiții să fie autorizați să aplice o taxă modică, mai mică decât limitele actuale, conform unei politici de ”uz corect”. Detaliile vor fi definite de Comisie împreună cu reglementatorii din telecom.

Ce înseamnă acces deschis la internet
Noua lege va obliga companiile care oferă acces la internet să trateze tot traficul în mod egal, fără să blocheze sau să încetinească livrarea conținutului, a aplicațiilor sau a serviciilor transmise de anumiți emițători sau recipienți conf. (art.3.3). Cu trei excepții: dacă acest lucru nu este cerut de sentințe judecătorești sau de legi sau dacă aceste decizii nu sunt luate pentru a preveni aglomerarea rețelei sau pentru a combate atacurile cibernetice. Dacă sunt necesare astfel de măsuri de management al traficului, ele vor trebui să fie ”transparente, nediscriminatorii și proporționale”, și să nu dureze mai mult decât este necesar. Un operator telecom va putea, totuși, să ofere servicii specializate (cum ar fi calitatea crescută a internetului necesară pentru unele servicii), dar doar cu condiția ca acest lucru să nu aibă un impact asupra calității generale a internetului.

Viteza: compensații pentru falsele promisiuni
Eurodeputații s-au asigurat că furnizorii de internet vor fi obligați să ofere utilizatorilor, care semnează contracte de internet fix sau mobil, explicații clare privind vitezele de descărcare și încărcare (comparativ cu vitezele anunțate) la care se pot aștepta în realitate conf. (art. 4:1d). Orice diferență semnificativă va activa dreptul de terminare a contractului sau de a primi compensații de către utilizator. Autoritățile naționale de reglementare vor fi responsabile cu verificarea acestor situații pentru a vedea dacă diferența reprezintă o încălcare a contractului sau nu conf. (Art. 4.4.).

Deputații adaptează regulile privind pachetele turistice la era digitală
Pachetele de vacanță cuprinzând zbor, hotel sau închiriere de mașină, achiziționate online pentru un preț ”all-in” sau prin pagini de internet legate între ele vor beneficia de aceeași protecție ca și pachetele achiziționate în agențiile de turism, conform legii votate pe 27 octombrie. Aceștia au mai prevăzut și ca turiștii să aibă mai multe opțiuni de anulare a unui contract și să primească informații clare, în avans, despre cine preia responsabilitatea dacă ceva nu este în regulă. "Datorită modificărilor pe piața turismului și tendinței crescătoare de a face rezervări de călătorie online, există o nevoie urgentă de a moderniza și adapta vechea directivă care datează din 1990”, susține raportorul Birgit Collin-Langen (PPE, Germania). "Această lege revizuită întărește, în general, drepturilor călătorilor în Europa. Ea acoperă acum și noi modele de rezervări, iar călătorii sunt informați în mod cuprinzător despre drepturile lor. Am reușit, de asemenea, să luăm în calcul și interesele economice ale industriei - operatori, agenții de turism sau hoteluri”, a mai spus aceasta.

Mai multă protecție pentru călători
Legea privind pachetele de călătorie va acoperi două tipuri de contracte: pachetele de călătorie (aranjate de tur-operator sau adaptate de călător) și noua modalitate de rezervare a călătoriilor intitulată “aranjamente de călătorie interconectate”. Prin intermediul ultimeia clienții sunt ghidați, de exemplu după ce au rezervat un zbor, să rezerve și alte servicii suplimentare de călătorie printr-un link online foarte bine țintit. PE s-a asigurat că aceste oferte ”click-through” vor fi considerate un pachet de călătorie, dacă numele, datele de plată și adresa de email a călătorului sunt transferate între comercianți și un al doilea contract este încheiat în primele 24 de ore după rezervarea primului serviciu de călătorie.

Informații clare și mai multe drepturi
Înainte ca turiștii să facă orice angajamente contractuale, organizatorii și comercianții trebuie să le explice clar că sunt pe cale să achiziționeze un pachet și să îi informeze despre drepturile lor și despre cine își asumă responsabilitatea dacă ceva nu este în regulă, au hotărât europarlamentarii. PE a mai adăugat obligația pentru organizator de a da călătorilor informații aproximative despre timpii de plecare și întoarcere și o indicație privind natura unor posibile costuri suplimentare. Deputații au mai introdus și dreptul călătorilor de a anula un contract pentru un pachet și de a primi banii înapoi, dacă prețul pachetului crește cu mai mult de 8% (Comisia propusese 10%) sau dacă evenimente ”de neevitat”, cum ar fi dezastre naturale sau atacuri teroriste, au loc la destinație. Care este etapa următoare? Votul Parlamentului European încheie procedura legislativă a UE. Statele membre au acum doi ani la dispoziție pentru a transpune noua legislație în legislația lor națională și încă șase luni pentru a o face aplicabilă.

 

Sursa: Ion VACIU