Avem o perioadă destul de aglomerată în meta-evenimente comunicaționale, care ar trebui să țină prima pagină a ziarelor, revistelor și televiziunilor. Așa s-au gândit specialiștii în Public Relations de la Palatul Victoria și de la Cotroceni. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din piață. Vă vom explica, mai departe, de ce acțiunile de imagine nu prea reușesc în România, nici la Stat, dar nici la Privat.
Mega-evenimente '“
micro-informații
După primul mega-eveniment organizat de statul român (în iunie 2002), Conferința ICANN de la București, mai nimeni din presa noastră nu a înțeles ce a fost cu această manifestare de proporții, chiar dacă la acest show al celor mai cunoscuți "tătuci" ai Internetului au participat sute de invitați din toate țările dezvoltate ale lumii. Nici canalele mass-media nu au mediatizat acțiunea, atât reporterii de la fața locului, cât și șefii lor neînțelegând cine, de ce și cu ce scop s-a adunat la București. Eșecul s-a datorat, în exclusivitate, consilierilor de PR, care au pregătit evenimentul, sau mai bine zis lipsei consilierilor profesioniști de PR.
Mai trec patru luni și pe 4 noiembrie 2002, se deschide tot la București "Conferința cu privire la comunicațiile de bandă largă - 3G Readiness", la Palatul Parlamentului. Același tip de conferință mamut, cu sute de invitați, cu expoziție de echipamente. Mediatizare: aproape de zero (cu excepția canalelor media de stat). Cauza acestui eșec '“ v-am dezvăluit-o puțin mai sus: lipsa profesioniștilor de PR.
Nici nu apucă cerneala evenimentului 3G să se usuce și se deschide, tot la București, pe 7 noiembrie, "Conferința Regională Ministerială Pan Europeană pentru pregătirea Summit-ului Mondial pentru Societatea Informațională". Alte sute de invitați din toate colțurile lumii. Specialiști vestiți, de care puțini jurnaliști au auzit vreodată în viața lor, motiv pentru care nici publicul larg nu va avea ocazia să primească o informație pertinentă. Eșec deplin de mediatizare, cu excepția canalelor de mediatizare oficiale, ale statului.
Toate monitorizările noastre pentru aceste mega-evenimente profesionale ne probează tristul adevăr al eșecului deplin în comunicarea cu publicurile interesate de ceea ce statul a vrut să ne transmită, cheltuind mai multe sute de mii de dolari. Cât despre beneficiile acestor acțiuni, numai de bine, cum se spune despre morți.
PR-ul '“ cenușăreasa comunicării românești
Nu numai Statul este un afon perfect când este cazul să organizeze evenimentele și acțiunile de informare a publicului. Și companiile private, multinaționale sau neaoșe tratează cu dispreț superior politicile de informare și comunicare cu clienții și piața. Dacă facem o trecere în revistă a companiilor IT&C care pretind zilnic că dezvoltă strategii de PR pe piața românească, vedem că toate departamentele de Comunicare sau de PR sunt conduse de persoane onorabile, care nu au legătură cu această știință. Nu este vina lor că au acceptat un post de conivență în structura companiei, însă este de condamnat managerul general care a încredințat una dintre pârghiile esențiale ale activității companiei unor amatori.
Școala românească de PR face, în acești ani, primii pași în domeniul Științei Comunicării și PR-ului. În industria publicității, ca și în fotbal, meseria se învață prin condamnare la locul de muncă, iar rezultatele le serviți la tot pasul. Revenind la PR, mai multe sute de studenți, specializați în această meserie părăsesc băncile Universității cu speranța angajării pe piața românească. Visele lor sunt spulberate, de la primele interviuri, când văd cum managerii de PR și de la Resurse Umane, ce îi interoghează, prin interviuri meșteșugite, nu au nici o legătură cu ceea ce au învățat ei în școală. Tristețea și deziluzia sunt primele reacții, resemnarea și nepăsarea se instalează după numai câteva luni.
În schimb, pe posturile pentru care tinerii studioși s-au pregătit 4 sau 5 ani (unii făcând și masterate) se odihnesc persoane pentru care Relațiile Publice și Relațiile cu Publicul (accepțiunea comunistă a PR) sunt tot una. Rude sau prietene ale managerilor generali, domnișoare diafane, cu abonamente la săli de gimnastică, cu mașini de teren 4x4 (fără excepție), ori doamne serioase, toată această armată de specialiști este aparent întotdeauna la dispoziția noastră. Numai că, în loc să-și îndeplinească principala cerință a postului de consilier de PR (aceea de a facilita comunicarea în interiorul și cu clienții organizației), echipa de "specialiști" nu face decât să încurce borcanele și să dea cu bâta în baltă, la plesneală.
Pentru consilierii PR de stat (câteva mii, după aprecierea noastră) plătim cu toții câte un mic impozit din buzunar, pentru cei particulari, plătesc managerii care i-au ales. În concluzie, pentru fiecare greșeală de comunicare, trebuie să ne uităm cu mai mare atenție la Departamentul pe a cărui ușă scrie PR, deoarece greșelile și erorile de PR se transformă în eșecuri politice și de comunicare, pentru care plătește, mai apoi, tot poporul.
P.S.
Pentru a rămâne obiectivi, față de acțiunile noastre internaționale vizând comunicațiile, am dedicat două pagini (3 și 48) discursurilor a doi lideri politici (Adrian Năstase, respectiv Ion Iliescu) rostite la "Conferința Regională Ministerială Pan Europeană pentru pregătirea Summit-ului Mondial pentru Societatea Informațională".
