.

Principalii trei jucători din piața mobilă românească, Orange România, Vodafone România și Cosmote România au toate șansele, în scurt timp, să poată furniza servicii 3G și internet broadband și prin benzile de 900 MHz și 1.800 MHz (alocate astăzi GSM, adică 2G). „Consiliul Consultativ al ANCOM a adoptat o decizie în acest sens și, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, cei trei operatori vor putea să furnizeze servicii 3G prin rețelele GSM (2G). Decizia va avea ca efect o mai bună penetrare a serviciilor 3G în rândul utilizatorilor, cu impact asupra concurenței și, implicit, a tarifelor practicate”, a precizat , pe 23 februarie, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu.

În prezent, operatorii Orange România, Vodafone România, Cosmote România și RCS&RDS dețin licențe naționale pentru servicii 3G, ultimul operator nefiind prezent în zona serviciilor 2G (GSM). Decizia ANCOM survine unei directive adoptate de Comisia Europeană în toamna anului 2009, care mai fusese pe cale să fie pusă în aplicație și în vara anului 2008, însă atunci CE a ajuns la concluzia că era prea devreme pentru o implementarea unei asemenea măsuri la nivel european. "Țările membre UE sunt obligate să transpună în legislația națională directivele CE în termen de șase luni de la adoptarea acestora. România s-a încadrat în acest termen", a spus Marinescu.

De asemenea, ANCOM va realiza un studiu de impact al deciziei asupra pieței locale de servicii 3G, care ar putea fi finalizat până în decembrie 2010. "Studiul va avea la bază datele pe care operatorii le vor furniza și, după analizarea acestora, vom adopta măsurile care se impun", a precizat șeful ANCOM.

Licențele 2G ale Orange România și Vodafone România expiră în 2011, iar cea deținută de Cosmote România în 2014. Primele două companii au plătit 75 milioane de dolari pe fiecare licență 2G, în timp ce operatorul Cosmote a achitat, în două tranșe, suma de 53 milioane de dolari, potrivit datelor prezentate de Marinescu.