.

Sute de cineaști europeni de primă mână, de oficiali ai industriei audiovizuale și de factori de decizie de prim-plan s-au întâlnit, pe 1 decembrie, la Bruxelles pentru a analiza provocările cărora va trebui să le răspundă sectorul audiovizual european, dar și oportunitățile care se profilează la orizont pentru acesta. Participanții au discutat, de asemenea, despre viitorul programului MEDIA al UE, care a împlinit deja 25 de ani de la lansare.

S-a experimentat experiența de cinema imersiv
Evenimentul a cuprins mai multe dezbateri, seminare, precum și discuții ce s-au purtat în cadrul a cinci grupuri de lucru. Printre participanți au figurat cineaști de renume, precum Sir Alan Parker (Regatul Unit), Jaco Van Dormael, Jean-Pierre și Luc Dardenne, Michaël R. Roskam (Belgia) și Tomasz Wasilewski (Polonia), precum și reprezentanți ai industriei audiovizuale, ca Christophe Tardieu (director al Centre National du Cinéma - CNC), Ignacio Perez Dolset (fondator al Ilion Animation Studios), Rikke Ennis (director general al TrustNordisk) și Peter Aalbaek (cofondator al Zentropa). În cadrul ambelor evenimente au avut loc proiecții de filme. De asemenea, în cursul evenimentului, participanții au explorat idei noi (cum ar fi experiența cinematografică imersivă, care le dă spectatorilor impresia că fac parte din film), precum și formele novatoare ale cooperării între firme și sporirea accesului la conținuturi. Aceste dezbateri vor contribui la conturarea viziunii și a direcției strategice care vor sta la baza programului MEDIA după 2020.

 

Să investim în creativitate, să combatem pirateria
„Datorită programului MEDIA, filmele europene și-au putut găsi noi spectatori dincolo de granițe, în cinematografe, la festivaluri, în școli, dar și pe internet. Trebuie să valorificăm acest succes și să depunem în continuare eforturi pentru ca europenii, mai ales tinerii născuți în era digitală, să aibă acces la o ofertă legală largă și variată de conținuturi audiovizuale. Aceste eforturi vin în completarea acțiunilor noastre de combatere a pirateriei.” Vicepreședintele Ansip a luat cuvântul în cadrul evenimentului Programul MEDIA împlinește 25 de ani: Să investim în creativitate, să ne clădim viitorul, pe 2 decembrie, susține Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală. La rândul său, Günther H. Oettinger, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: „Prin programul MEDIA, ajutăm creatorii să realizeze opere artistice, să le coproducă, să le distribuie și să le promoveze.Acest program este un instrument european esențial pentru competitivitatea sectorului audiovizual. Noi credem în conținuturile novatoare și de calitate și ar trebui să promovăm dezvoltarea acestora pe piața unică digitală.” În final, Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, a adăugat: „Creatorii europeni sunt lideri la nivel mondial, iar programul Europa creativă al UE este esențial pentru a le garanta posibilitatea de a produce în continuare conținuturi de înalt nivel și de a se adresa unui public larg. Îi vom sprijini, în continuare, inclusiv prin instrumente inovatoare, cum ar fi Mecanismul de garantare pentru sectoarele cultural și creativ, care facilitează accesul la finanțare pentru IMM-urile din aceste domenii.”

Care au fost principalele teme de discuție
1. Investițiile în capitalul uman: în contextul cursei mondiale pentru talente, formarea și măsurile de sprijin sunt esențiale pentru a încuraja dezvoltarea noii generații de creatori europeni și pentru a-i ajuta pe profesioniști să se adapteze la transformările cu care se confruntă acest sector.

2. Cu toții îndrăgim poveștile: europenii sunt povestitori pricepuți. O poveste bună nu se oprește la graniță și nici nu-și pierde din farmec cu trecerea timpului. Cererea de povești cunoaște o dezvoltare fără precedent, datorită înmulțirii canalelor și a dispozitivelor, fenomen ce deschide calea către formate și metode narative noi și captivante.

3. Căi noi: pentru ca operele europene să atragă noi categorii de public, mai ales pe tinerii născuți în era digitală, ce reprezintă viitorul piețelor audiovizuale, vor fi esențiale noi strategii de distribuție, care să combine platforme și să folosească în mod inteligent noile date și noile medii de comunicare.

4. Noi forme de finanțare: acestea sunt esențiale pentru deblocarea investițiilor de care are nevoie acest sector pentru a fi competitiv pe piața unică digitală. Pornind de la experiența dobândită datorită Mecanismului de garantare pentru sectoarele cultural și creativ, lansat anul acesta, CE urmărește să dezvolte în continuare instrumente de piață care vor completa sistemele de granturi disponibile în cadrul programului MEDIA.

Programul MEDIA împlinește 25 de ani
De la lansarea sa, în 1991, programul MEDIA al UE, care face parte din programul Europa creativă al UE pentru sectoarele cultural și creativ, a sprijinit transformarea continuă a industriei audiovizuale și a promovat colaborarea transfrontalieră între creatori. Astfel, programul MEDIA a investit peste 2,4 miliarde de euro în conținuturile, creativitatea și diversitatea culturală din Europa, a contribuit la apariția a mii și mii de filme, precum și la distribuția și promovarea acestora la nivel internațional. De asemenea, programul a creat rețele de contact între profesioniști și a oferit o formare profesională de înalt nivel calitativ mai multor mii de producători, regizori și scenariști. După 25 de ani, industria audiovizuală comunitară trebuie să răspundă acum mai multor provocări: cum să rămână inovatoare, cum să devină mai competitivă și cum să atragă categorii de public noi și mai largi pe piața unică digitală.

Forumul Filmului European
Conferința de pe 1 și 2 decembrie se înscrie în Forumul Filmului European (FFE), platformă lansată de Comisia Europeană (CE) în februarie 2015 cu scopul de a facilita dialogul între profesioniștii din industria de profil și factorii de decizie. Până în prezent, în cadrul FFE au fost organizate mai multe evenimente, de la Berlin până la Cannes, de la Veneția până la Annecy, de la Tallinn până la Amsterdam. Manifestările din cadrul FFE au contribuit la a asigura un cadru de dezbateri și la a reuni diferiții actori ai lanțului de valori pentru a purta discuții pe marginea unor aspecte precum încurajarea talentului și a creativității, cucerirea unor noi categorii de public, inovarea digitală și noi modele de finanțare. Discuțiile au contribuit la definirea caracteristicilor programului MEDIA după 2020.

Concurs de materiale video
Tot pentru a sărbători cea de a 25-a aniversare a programului MEDIA, CE va lansa, la începutul anului 2017, un concurs de promovare, ca să îl facă cunoscut în rândurile noii generații de amatori de filme și de programe de televiziune. Câștigătorii concursului, care va consta în recunoașterea în acest videoclip a filmelor care au beneficiat de finanțare din cadrul MEDIA, vor avea posibilitatea să asiste la Festivalul de film de la Cannes din 2017 și să întâlnească profesioniști de prim-plan din lumea filmului și a televiziunii.

Brussels Cinema Days - Europe Loves Cinema. Cinema Loves Europe (Zilele filmului de la Bruxelles - Europa iubește cinematografia. Cinematografia iubește Europa)

Această manifestare, care marchează la rândul său împlinirea a 25 de ani de la lansarea programului MEDIA, se desfășoară în cadrul Brussels Cinema Days. Ediția din acest an a festivalului este consacrată cinematografiei europene și prezintă în jur de douăzeci de filme. Proiectând opere noi, precum United States of Love, în regia lui Tomasz Wasilewski, și Câini, în regia lui Bogdan Mirică, dar și alte filme mai puțin recente care au câștigat premii, în regia lui Jaco Van Dormael și a fraților Dardenne, manifestarea Brussels Cinema Days își propune, de asemenea, să creeze punți între trecutul, prezentul și viitorul cinematografiei.

Documentație suplimentară
01. Întrebări și răspunsuri privind programul MEDIA
02. Programul MEDIA împlinește 25 de ani: Să investim în creativitate, să ne clădim viitorul, manifestare organizată la Centrul de arte frumoase din Bruxelles (BOZAR) - program
03. Forumul Filmului European
04. Investiții în creativitate: Programul MEDIA sărbătorește 25 de ani la Festivalul de film de la Cannes (comunicat de presă – 13 mai 2016)
05. Fișe pentru fiecare țară privind programul MEDIA
06. Fișă informativă privind programul MEDIA
07. Fișă informativă cu exemple de filme sprijinite prin programul MEDIA
08. Fișă informativă privind sistemele de finanțare disponibile în cadrul programului MEDIA
09. Mecanismul de garantare pentru sectoarele cultural și creativ
10. Materiale video
11. Rețelele de socializare: #MEDIA25, #DigitalSingleMarket, @MEDIAprogEU, @europe_creative, Facebook

Sursa: Ion VACIU