.

Cel de-al doilea raport privind situația uniunii energetice relevă că modernizarea economiei UE și tranziția către o eră a emisiilor reduse de carbon reprezintă o realitate obiectivă. În privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră, eficiența energetică și energia din surse regenerabile, Europa este pe cale de a-și realiza obiectivele pentru 2020. Pentru a promova acest proces, Comisia Europeană (CE) anunță pe 1 februarie un nou turneu dedicat uniunii energetice.

Uniunea energetică nu înseamnă doar energie și climă
În conformitate cu angajamentul său de a raporta anual cu privire la situația uniunii energetice, CE a publicat pe 1 februarie cel de al doilea raport privind situația uniunii energetice. Acesta analizează progresele realizate de la publicarea primului raport privind situația uniunii energetice în noiembrie 2015. Rapoartele constituie elemente centrale pentru monitorizarea implementării acestei priorități-cheie a Comisiei Juncker. Astfel, Maroš Šefčovič, vicepreședintele responsabil cu uniunea energetică, declară: „Uniunea energetică nu înseamnă doar energie și climă, ci se referă la accelerarea modernizării fundamentale a întregii economii a Europei , transformând-o într-o economie eficientă din punct de vedere energetic și din punct de vedere al utilizării resurselor, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, într-un mod echitabil din punct de vedere social. Ar trebui să sporim, de asemenea, dimensiunea externă a uniunii energetice, pentru a consolida rolul de lider mondial al UE. Având în vedere că o mare parte a propunerilor legislative relevante au fost prezentate, 2017 ar trebui să fie anul de punere în aplicare. Acesta este mesajul pe care îl voi adresa statelor membre în cadrul noului turneu dedicat uniunii energetice, pe care îl voi lansa la 3 februarie”.

Energia din surse regenerabile angajează peste un milion de persoane din UE
La rândul său, Miguel Arias Cañete, comisarul pentru politici climatice și energie, susţine că: „Europa este pe cale să-și îndeplinească obiectivele pentru 2020 în materie de climă și energie. În ciuda incertitudinilor geopolitice actuale, Europa își continuă efortul pe calea unei tranziții energetice curate. Nu există nici o altă alternativă. Iar faptele vorbesc de la sine: energia din surse regenerabile este, în prezent, competitivă din punct de vedere al costurilor și, uneori, mai ieftină decât combustibilii fosili, angajează peste un milion de persoane din Europa, atrage mai multe investiții decât multe alte sectoare și a redus importurile noastre de combustibili fosili cu aproximativ 16 miliarde EUR. De acum va fi nevoie de eforturi susținute, deoarece Europa colaborează cu partenerii săi pentru a conduce în cursa globală pentru o economie mai sustenabilă și mai competitivă.” De la publicarea primei comunicări privind starea uniunii energetice, o serie de tendințe în tranziția UE către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon au fost continuate și consolidate. CE va efectua o analiză aprofundată suplimentară a politicilor statelor membre, utilizând noul turneu dedicat uniunii energetice pe parcursul anului 2017. Pentru uniunea energetică, 2016 a fost anul crucial în care viziunea Strategiei-cadru pentru o uniune energetică a fost transpusă mai departe în inițiative legislative și nelegislative concrete, mai ales prin pachetul „Energie curată pentru toți europenii”, prezentat la 30 noiembrie 2016.

Între 1990-2015, PIB-ul combinat al UE a crescut cu 50%, emisiile totale scăzând doar cu 22%
UE în ansamblu a continuat să facă progrese importante privind realizarea obiectivelor uniunii energetice, în special cu privire la obiectivele în domeniul climei și al energiei pentru 2020 (a se vedea MEMO/17/162 și MEMO/17/163). Aceasta și-a atins deja obiectivul pentru 2020 privind consumul final de energie. Același lucru este valabil și pentru emisiile de gaze cu efect de seră: în 2015, emisiile de gaze cu efect de seră au fost reduse cu 22% sub nivelurile din 1990. UE este, de asemenea, pe drumul cel bun în sectorul surselor de energie regenerabile, în care, pe baza datelor din 2014, ponderea energiei din surse regenerabile a atins 16% din consumul final brut de energie al UE. O altă tendință importantă este faptul că UE continuă să înregistreze succese în acțiunile de decuplare a creșterii economice de emisiile sale de gaze cu efect de seră. În perioada 1990-2015, produsul intern brut (PIB) combinat al UE a crescut cu 50%, în timp ce emisiile totale au scăzut cu 22%. În urma încheierii Acordului de la Paris din decembrie 2015, ratificarea rapidă a acestuia de către UE a permis intrarea în vigoare, la 4 noiembrie 2016, a primului acord universal privind schimbările climatice, obligatoriu din punct de vedere juridic. Într-un mediu geopolitic aflat în schimbare rapidă, succesul uniunii energetice este esențial pentru a proteja interesele economice pe termen lung și bunăstarea Europei și a europenilor. Din acest motiv, lucrările din ultimele luni privind uniunea energetică s-au concentrat îndeosebi pe diplomația în domeniul energiei, menită să consolideze securitatea aprovizionării cu energie a UE, să crească exporturile UE de soluții tehnologice cu emisii reduse de carbon și să stimuleze competitivitatea industrială a Europei. În 2016, CE a prezentat, de asemenea, o strategie europeană privind mobilitatea cu emisii scăzute având un obiectiv ambițios și clar: până la mijlocul secolului, emisiile de gaze cu efect de seră provenite din transporturi ar trebui să fie cu cel puțin 60% mai reduse decât în 1990 și să se înscrie în mod ferm pe o traiectorie care să tindă spre zero, asigurând și nevoile în materie de mobilitate ale persoanelor și ale mărfurilor, precum și conectivitatea la nivel mondial.

Documentare suplimentară
1. MEMO/17/162 referitor la raportul privind progresele înregistrate în materie de eficiență energetică;
2. MEMO/17/163 referitor la raportul privind progresele înregistrate în materie de surse regenerabile de energie;
3. Pentru informații cu privire la turneul dedicat uniunii energetice din 2017, consultați site-ul internet al vicepreședintelui responsabil cu uniunea energetică, Maroš Šefčovič.

 

Sursa: Ion VACIU