Ne-am aplecat de prea multe ori asupra entuziastelor lansări de echipamente și servicii 3G de aiurea, mai ales cele din Orient și Statele Unite. Realitatea optimistă, însă, întârzie să ne satisfacă curiozitatea științifică. Ce pot, de fapt să ne propună aceste promisiuni ale viitorului? Cum va arăta lumea după ce ne vom înarma cu echipamentele de mare viteză de transfer a datelor? Este normal, acum, să revenim cu picioarele pe pământ, să mulțumim cititorilor pentru buna primire a dosarului 3G din ediția trecută (nr. 28) și să fim realiști, cum îi stă bine omului informat. Am analizat, de la Est la Vest, Statele Unite ale Americii și am găsit un mare val de scepticism, la nivelul marilor companii ce doresc să implementeze 3G. Este bine să vedeți și partea mai puțin roză a lucrurilor, nu de alta, însă veți fi mai puțin triști atunci când 3G-ul va intra și în România. Este cert, mai devreme, decât va intra România în Uniunea Europeană.
America
în fața promisiunilor 3G
Marile companii multinaționale din industria telecomunicațiilor mobile (Verizon Wireless, Sprint PCS, Cingular, AT&T, T-Mobile și cel mai recent '“ Nokia) au lansat nenumărate dispozitive și servicii pe care le consideră ca făcând parte, deja, din generația a treia de comunicații mobile '“ vestita 3G. Aceasta este urmașa valurilor de servicii analogice și digitale ce au exploatat, până acum, doar valențele comerciale ale trasmiterii vocii la distanță. Specialiștii definesc 3G ca fiind transmisia în bandă largă a pachetelor de date ce asigură o navigare web extrem de rapidă, mesagerie multimedia și alte servicii conexe. Dar în timp ce tehnologiile radio pe care operatorii americani le-au instalat reprezintă fața tehnologică a 3G-ului, serviciile se aseamănă mai mult Internetului cu viteză de dial-up, decât celui în bandă largă. International Telecommunications Union (ITU) este agenția ONU privind supravegherea standardelor acestei industrii la nivel planetar și cea care definește performanțele rețelelor 3G. Potrivit ITU, o conexiune 3G ar trebui să suporte rate de transfer ale datelor cuprinse între 144 și 384 kbps, adică de 3 până la 10 ori mai rapide decât un transfer dial-up clasic și banal. Astfel, la viteza de 100km/h, un șofer ar trebui să primească date cu viteza variind între 384 - 512 kbps, la fel de rapid ca prin DSL sau prin cablu. Un pieton ar trebui să primească aceleași date la o viteză de 2Mbps, suficient de rapid ca să poată descărca un program normal de procesare în doar 10-15 secunde. Totuși, multe companii prezintă în campaniile lor promoționale rate de transfer a datelor de 144 kbps, crezând astfel că respectă specificațiile ITU. Noul telefon Nokia 6650, spre exemplu, oferă o conectare la 128 kbps, dar chiar în aceste condiții Hans Leutenegger, director de rețea la Verizon Wireless afirmă că 'deși aceste rate se află la un nivel scăzut, e vorba, totuși, de 3G'. Unii experți, precum David Chamberlain, director de cercetare pentru rețelele și serviciile de Internet wireless de la Cedar Knolls din New York, consideră că prin evocarea sintagmei 3G, mulți operatori fac abuz de optimism.
Dilemă mare: 2,5 sau 3G?
'Totuși, cele mai multe dintre rețelele operatorilor din SUA sunt de fapt 2,5G' '“ adaugă sceptic Chamberlain. Nu toți operatorii vorbesc, însă, ca să se afle în treabă. Așa încât, SK Telecom din Correa de Sud își clasifică foarte clar tehnologia - aceeași pe care o folosesc Sprint PCS și Verizon - ca fiind 2,5G. Toată această joacă de-a adevărurile tehnice îi va confuziona, mai mult ca sigur, pe clienți. De exemplu, Verizon testează, în prezent, un serviciu de 384 kbps în Washington, DC, regiunea Baltimore. În cazul în care acest serviciu va deveni operațional ar putea constitui adevărata apariție a 3G-ului în America. Până atunci, însă, mulți clienți ar putea crede că au văzut, deja, cele mai recente și performante dispozitive 3G. Totuși, operatorii încep să realizeze discrepanța dintre promisiuni și realitate. Astfel încât, deși unele materiale publicitare și de public relations (în special comunicatele de presă ale companiilor) folosesc încă terminologia 3G, companiile au început, deja, să nu mai exagereze performanțele care țin de viteza de transmisie a datelor în 3G. 'Noi am ales un discurs care se bazează pe aplicațiile și pe performanțele noastre reale' a declarat Chip Novick, vicepreședintele Diviziei Consumer Marketing de la Sprint PCS.
Și totuși, unde este problema cu adevărul sau promisiunile 3G? Poanta este ce tip de servicii reale primești de la operator, nu cum se numesc acestea. Poate părea o simplă problemă de terminologie lingvistică sau chiar de stilistică tehnologică, însă noi vorbim despre afaceri de miliarde de dolari. Utilizatorii sunt influențați pozitiv pentru a cumpăra aceste dispozitive, însă vor avea supriza să nu le poată folosi la capacitatea promisă de nu știu ce slogan de agenție de publicitate inventivă.
