.

TOPEX VCS, sistem de comunicatii vocale destinat aplicatiilor de control a traficului aerian si centrelor de comunicatii de tip dispecer, a ajutat la asigurarea coordonarii zborurilor pe durata Summit-ului NATO desfasurat în Bucuresti în perioada 2-4 aprilie 2008. Summit-ul Aliantei Nord-Atlantice a fost cel mai mare eveniment politic organizat vreodata în România si a atras atentia întregii lumi. Aproximativ 3000 de delegati - cei mai puternici oameni ai planetei, sefi de stat, sefi de guvern si ministri - au dezbatut, într-un program - maraton de 3 zile, o agenda politica extrem de încarcata. Pe întreaga desfasurare a Summit-ului NATO pe Aeroportul International „Henri Coanda” au aterizat peste 120 de aeronave care au asigurat transportul demnitarilor, securitatea acestora fiind garantata 24 de ore din 24 prin prezenta în aer a fortelor si mijloacelor apartinând Fortele Aeriene Române, NATO si unor tari membre NATO. Zborurile oficialilor au fost urmarite si dirijate de controlorii de trafic aerian din cadrul ROMATSA - Administratia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian, acestia coordonând cu succes echipamentele din sala de dirijare a traficului aerian.

http://www.xtrempc.ro/modules.php?name=Articole&skin=0&subtip=stire&tip=hard&id_articol=10563

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C