Bogdan Dumitru este BitDefender CTO (Chief Technologies Officer) cu alte cuvinte creatorul șef al tehnologiilor BitDefender. Nu-i place să i se spună așa deoarece consideră că soluțiile de securitate IT ale companiei sunt rezultatul muncii întregii echipe. Bogdan conduce echipa R&D (research and development) încă din anul 2000 când această echipă număra 8 oameni. Anii au trecut, produsul a primit un nou nume și a devenit un brand recunoscut la nivel mondial. Departamentul R&D al BitDefender, condus de Bogdan, numără azi aproape 200 profesioniști în securitate, în 4 locații din țară: București, Cluj, Iași și Timișoara.
EWEEK: În fiecare an apar noi și noi soluții BitDefender. De ce o asemenea ritmicitate?
Bogdan Dumitru: Comunicăm foarte mult cu utilizatorii soluțiilor noastre, desfășurăm multe campanii de beta testing și bineînțeles suntem la curent cu toate noutățile din piață și din comunitățile mediului de securitate informatică. Pentru segmentul consumatorilor (SOHO - cum îl denumesc colegii noștri din echipele de marketing), scoatem pe piață la distanță de un an, în fiecare an, o nouă generație. Fiecare nouă generație presupune un set nou de funcționalități sau module create ca răspuns la nevoile pieței, ale utilizatorilor noștri.





