Producătorul crede în valoarea prezenței directe pe piața locală
De la 1 iunie a.c., Asus îsi deschide birou în România, care va acoperi si Bulgaria. Prin această inițiativă, producătorul speră să-si îmbunătățească prezența pe piața locală si chiar să ajungă pe locul 3 la livrările de notebookuri până în 2009, din poziția 6 ocupată în prezent. Conducerea interimară pentru următorul an va fi realizată de Luca Rossi, în prezent director regional pentru Italia si Europa de Est. Compania face însă recrutări de personal, inclusiv pentru postul de director general, pe care Asus doreste cu orice preț să-l numească din piața locală.
„Financiarul“: Despre ce fel de birou vorbim?
Luca Rossi: Este birou local, divizie a Asus, reprezentanță comercială, din punct de vedere legal si va acoperi atât România, cât si Bulgaria. Deschiderea biroului de la Bucuresti se înscrie în strategia Asus de a-si extinde prezența în întreaga Europă de Est. Tot în iunie vom deschide si filiala Asus West Balcans, care va acoperi țările din fosta Republică a Iugoslaviei. Asadar, anul acesta vom definitiva strategia de extindere cu deschiderea acestor două noi birouri, în condițiile în care suntem deja prezenți în Polonia, Cehia, iar anul trecut am deschis un birou în Ungaria. În acest fel, prezența noastră începe să prindă contur în Europa de Est, o regiune importantă pentru noi ca venituri si cotă de piață.
Câți oameni vor lucra în acest birou?
Ne asteptăm ca până la finalul anului să avem 10-12 oameni si 20-25 până la sfârsitul anului viitor, în condițiile în care în iunie estimăm că vom avea sase oameni care să lucreze deja pentru Asus în România. În prezent suntem în proces de localizare a tuturor echipelor care lucrează pentru filialele noastre din aceste țări. Ar putea dura un an până la numirea unui director pentru filiala din România, dar în general, politica noastră este de a ne deschide biroul si apoi de a localiza întreaga echipă.
Veți numi un director general din interiorul companiei?
Nu pot să fac o declarație în acest sens, având în vedere că suntem în plin proces de recrutare si angajare si vrem să ne asigurăm că aducem în companie cei mai buni oameni. Dacă va fi o promovare din interior vom vedea la timpul potrivit. Nu avem un plan predefinit în acest sens. În acest moment vorbim despre doi sau trei oameni care lucrează pentru Asus în România. Asa că nu este momentul potrivit să vă spun dacă vor fi sau nu interni. Deocamdată mergem cu conducere de la nivel regional pentru a ne asigura că toate procedurile legate de deschiderea unei filiale sunt respectate si abia apoi vom avea o abordare mai deschisă în ceea ce priveste managementul local, care, cred eu, este foarte important pentru o bună cunoastere a pieței.
http://www.financiarul.com/articol_2770/asus-tinteste-locul-3-pe-piata-de-notebookuri-din-romania.html





