Începând cu data de 15 octombrie 2008, Călin Tatomir, Director al companiei private de consultanță IT ”Cabinetul Călin Tatomir” va prelua conducerea filialei Microsoft România. Călin Tatomir a acumulat peste 17 ani de experiență de management în poziții de conducere în fostele reprezentanțe ale companiilor multinaționale Digital și Compaq din România și în propria companie.
”A face parte din Microsoft și a lucra într-o poziție executivă este o experiență unică și probabil cel mai dorit job din piața românească de tehnologia informației. Chiar dacă am o experiență de 12 ani în funcții de conducere în corporații americane,cred că sunt în fața unei provocări mai mari”, a declarat noul general manager, Călin Tatomir. Din punctul meu de vedere, Microsoft Romania are deja o echipă, parteneri, clienți, produse și vizibilitate pentru a trece la un nou nivel de maturitate și sunt deplin angajat în a conduce filiala în această direcție.”
Călin Tatomir a lucrat timp de 12 ani la reprezentanțele Digital și Compaq și cinci ani în propria companie. Cât timp a lucrat la Digital, dl Tatomir a condus diviziile de servicii, iar la Compaq a fost Channel Sales Manager și Consumer Business Manager. Participarea în proiecte mari IT, cunoștințele de business și de consultanță în IT, experiența sa în propria companie în analiză de piață, marketing inteligence, training sunt competențe deosebite pentru cariera sa în Microsoft.
”Apreciem că piața românească are un potențial mare în viitor și îmi face plăcere să-i urez bun venit lui Călin în echipa de conducere a Microsoft”, a spus Vahé Torossian, Vice President Microsoft International și President Microsoft Central Eastern Europe. "Călin vine la conducere după un lider marcant, Silviu Hotaran, și preia o afacere bine consolidată în România. Am început acum 12 ani cu cinci oameni în echipa de sales și marketing. Microsoft are acum peste 200 de oameni și a adăugat o nouă direcție de business în 2007, deschizând centrul de support tehnic la București. Planurile noastre de a continua investițiile în România se bazează pe încrederea în echipa locală și în calitățile de lider pe care Călin le aduce pentru a marca o contribuție semnificativă la creșterea industrie IT și a Microsoft în România.”
Calin Tatomir este inginer, a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din București în anul 1987.
Despre Microsoft
Fondat în 1975, Microsoft (Nasdaq "MSFT") este liderul mondial în software, servicii și soluții, care ajută oamenii și companiile să își atingă pe deplin potențialul.
Misiunea Microsoft România este creșterea satisfacției partenerilor și utilizatorilor tehnologiei de vârf Microsoft, contribuind cu profesionalism și onestitate la dezvoltarea industriei IT locale, prin transpunerea modelului de business al corporației.





