.

Ascendis, cea mai mare companie de training și consultanță din România, a implementat Teamshare®, o soluție de Customer Relationship Management (CRM), furnizată de Entelion Software. Prin această schimbare a procedurilor interne, s-a obținut maximizarea eficienței timpului de lucru, creșterea numărului de clienți și automatizarea procesului de vânzare.

 

 

Studiile de piață arată că implementarea unei soluții CRM prezintă diverse beneficii, printre care și creșterea venitului anual cu peste 10%, dar și a ratei de retenție a clienților și a productivității cu peste 20%.

 

 

Ascendis, cea mai mare firmă de training și consultanță din România în domeniul dezvoltării organizaționale, folosește în prezent o asemenea soluție CRM, oferită de Entelion Software. Soluția se numește Teamshare® CRM și a fost implementată ca urmare a dezvoltării Ascendis la nivel național. Această modificare în structura firmei a atras anumite provocări de ordin organizațional, precum accesul pentru întreg personalul la documentele companiei, sau menținerea comunicării cu numărul tot mai mare de clienți.

 

“Folosim soluția Teamshare de ceva timp deja, și suntem foarte mulțumiți de rezultate. Ne-a ajutat să îmbunătățim comunicarea între membrii echipei Ascendis. Prin natura muncii noastre, consultanții Ascendis stau foarte puțin în sediu, de cele mai multe ori fiind implicați în diferite programe de training. În aceste condiții era dificil ca informația să circule cursiv. Aveam nevoie de o soluție web-based care să ne ofere acces rapid la bazele noastre de date. În cele câteva luni de când lucrăm cu echipa Entelion ni s-au îmbunătățit considerabil procesele de comunicare și vânzare”, a declarat Anca Barbu, PR Manager Ascendis.

 

Cu ajutorul acestei soluții au fost implementate module pentru automatizarea procesului de vânzare și de promovare și inițierea de campanii structurate de e-mail marketing. Acestea au ajutat la generarea de lead-uri de afaceri și atragerea de noi clienți. Printre aplicațiile implementate se numără și partajarea informației, pentru facilitarea accesului angajaților la documente, și gestionarea bazelor de clienți și prospecți în vederea îmbunătățirii controlului asupra acestor baze de date. Măsurile descrise mai sus au dus la reducerea timpului pierdut pentru căutarea materialelor informaționale și maximizarea eficienței timpului de lucru.

Despre Teamshare® CRM

 

Teamshare® CRM este o aplicație software web-based de Customer Relationship Management, oferită în regim SaaS (Software as a Service), ce facilitează, crește viteza și acuratețea comunicării între companie și clienții săi, cu furnizorii și potențialii clienți, între angajați, departamente, sucursale și nivele organizaționale. Aplicația este oferită de Entelion Software, o companie ce produce soluții software, cu o experiență de peste 6 ani pe piața din România.

 

 

Despre Entelion Software

 

Entelion Software este un furnizor de servicii enterprise de management al relațiilor cu clienții - CRM. Entelion aduce creșteri de profit clienților săi prin automatizarea și eficientizarea proceselor de vânzare sau prin reducerea cheltuielilor operaționale de suport client. Compania este specializată în soluții sofware pentru afaceri: CRM (Customer Relationship Management), CMS (Content Management Systems), Soluții e-business B2B/B2C, Web-based software development.

Entelion

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C