.

Gecad Technologies, dezvoltatorul soluției de mesagerie electronică AXIGEN, a lansat împreună cu integratorul american de tehnologii IT The Joseph Company (TJC) o soluția M3 Email Server Appliance pentru comuicarea prin email în cadrul companiilor, au anunțat, miercuri, cele două firme.

M3 Email Server Appliance powered by AXIGEN include serverul de email AXIGEN și a fost proiectată pentru a ajuta companiile să reducă timpul și costurile pe care le-ar presupune implementarea de la zero a unei soluții de comunicare electronică, se arată într-un comunicat comun al celor două companii.

"Cu soluția M3-EM powered by AXIGEN dorim să sprijinim companiile de tip Enterprise să se concentreze pe creșterea și extinderea afacerilor, ajutându-le totodată să scape de povara unor acțiuni pentru care nu sunt specializate, cum ar fi implementarea unei soluții de comunicare electronică", a declarat, directorul general al AXIGEN/Gecad Technologies, Oana Bornaz.

Soluția integrează AXIGEN Mail Server Enterprise Edition și sistemul de operare Red Hat Linux pe o platformă hardware Dell Power Edge Server.

Produsul presupune accesul la WebMail de pe calculatoarele personale sau telefoanele mobile ale utilizatorilor, precum și funcții avansate de groupware și colaborare.

"Obiectivul principal este de a oferi clienților noștri soluții tehnologice viabile și adaptate la bugetele lor, soluții care să le lase totodată libertate de mișcare și să fie foarte ușor de operat"a afirmat președintele TJC, Cliff Blake.

Aflat la versiunea 6.2, AXIGEN Mail Server este compatibil cu cele mai populare distribuții Linux și BSD, dar și cu sistemele de operare Solaris și Windows și arhitecturile PowerPC și SPARC.

http://www.mediafax.biz/ro/produse/it-c/stiri/gecad-technologies-si-the-joseph-company-au-lansat-o-solutie-de-comunicare-prin-email-pentru-firme.html

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C