.

Endava, companie de servicii IT și soluții IT de business cu peste 500 de angajați în centre de dezvoltare și suport din Marea Britanie, România și Republica Moldova, a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 21 mil. EUR, în creștere cu 11,5% față de anul precedent. În Europa de Est ritmul de dezvoltare este mai accelerat.

 

Radu Grosu, Director Executiv Endava România a precizat: “Volumul nostru de activitate în România a fost cu 67% mai mare în 2008 comparativ cu 2007”.

 

 

În România, Endava este furnizor de soluții software pentru domeniul financiar-bancar, cele mai bine primite de piață fiind soluțiile Equitas pentru administrarea fondurilor mutuale, fondurilor de pensii și asigurărilor de viață.

 

Motorul creșterii în 2008. Generatorul saltului realizat în 2008 îl reprezintă extinderea colaborării cu clienții existenți, în portofoliul Endava regăsindu-se unele dintre cele mai mari companii din lume din domeniile financiar-bancar, telecom și media. Prin expertiza de business și baza solidă de operațiuni din Europa de Est, Endava este ideal plasată pentru externalizarea de către acești clienți a proiectelor IT.

 

Soluțiile Equitas. Equitas este utilizat de peste 50% din societățile de administrare a investițiilor și peste 30% din societățile de administrare a fondurilor de pensii private obligatorii și facultative din România, respectiv de principalele 4 bănci depozitare care gestionează peste 90% din valoarea activelor tuturor fondurilor din România. Printre instiituțiile financiare care au ales în 2008 să lucreze cu soluțiile dezvoltate de Endava se numără: BRD Fond de Pensii, Aviva, BT Aegon și Aegon Life.

 

Perspective de creștere. "Daca până în prezent dezvoltam proiecte de sute de mii de euro, de anul acesta intrăm în zona proiectelor de milioane de euro. Ne dorim ca până la finele anului 2011 să ajungem la o cifră de afaceri de aproximativ 50 milioane de euro la nivel de grup și un număr cumulat de angajați pe România și Republica Moldova de peste 1.000 de persoane care sa fie cuprinse în 8 – 10  locații." - estimează Marian V. Popa, Managing Director Endava Eastern Europe.

 

 

Efectele crizei asupra industriei IT. În această perioadă, orientarea companiilor mari pe dezvoltarea unor sisteme IT prin care să-și optimizeze procesele și să-și eficientizeze activitatea poate genera oportunități pentru furnizorii de servicii IT.

 

 Radu Grosu, Director Executiv Endava România: În cazul companiilor de IT din România, clienții străini pot vedea în ele furnizori către care pot fi externalizate proiectele existente de dezvoltare software și suport tehnic cu scopul de a obține un control mai bun asupra costurilor fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea și viteza de dezvoltare a aplicațiilor. Toate acestea fără a fi nevoiți să iasă din spațiul european.  Pentru aceasta însă trebuie să fii corect, organizat, profesionist și să menții permanent o comunicare eficientă cu partenerii.

În prezent activitatea Endava este stabilă și continuă să se dezvolte. În 2009 mizăm pe o creștere cu 40% a numărului de angajați în România similară cu creșterea pe care o prevedem și în volumul de afaceri. ”

Endava

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C