.

 

Rattner, CTO Intel, prezintă provocările cu care se confruntă cercetările în domeniul consumului de energie acasă, în mașină și în rețea

 

 

 

ELEMENTELE ESENȚIALE ALE ȘTIRII:

 

  • Intel prezintă următorul System-on-Chip (SoC) “Tunnel Creek” pentru telefoane IP, imprimante și sisteme de infotainment instalate în mașini

  • HawTai, producătorul de automobile din China, intenționează să încorporeze procesoare Atom și software MeeGo în viitoarea platformă pentru sisteme de infotainment folosită în mașinile sale

  • Intel încheie un parteneriat cu China Mobile; alte companii de telecomunicații adoptă procesoarele Intel pentru următoarea generație de rețele

  • Intel Labs se laudă cu un nou senzor electric inteligent și un tablou electric pentru uz casnic care poate afla și afișa în timp real consumul de energie din locuințe și birouri

 

 

INTEL DEVELOPER FORUM, Beijing, 14 aprilie 2010 – Doi directori Intel au prezentat astăzi cele mai recente produse System-on-Chip (SoC) de la Intel pentru aplicații încorporate și au descris noile cercetări care vor permite utilizatorilor casnici și din micile companii să își utilizeze și gestioneze mai bine energia. Viitorul produs SoC include un core de procesor Intel® Atom™ care, pentru prima dată, va permite altor companii să creeze dispozitive compatibile PCI Express* care să se conecteze direct pe chip, oferind astfel o nouă flexibilitate pentru aplicații încorporate.

      Intel a mai prezentat și colaborarea sa cu HawTai*, un important producător chinez de automobile care intenționează să utilizeze procesoare Intel Atom și software MeeGo* pentru sistemele de infotainment instalate în automobilele sale. În plus, China Mobile*, cea mai mare companie de telecomunicații wireless din lume, va adopta chip-urile Intel pentru platformele targetate care îi susțin rețelele wireless.

      “Intel este decis să își concentreze tehnologiile asupra unor aplicații inovatoare în China,” a declarat Doug Davis, Corporate Vice President & General Manager al Intel Embedded and Communications Group. “Cooperăm îndeaproape cu companii locale din China, pentru a oferi soluții de computing conectat mai inteligente și mai bune pentru automobile, locuințe și birouri, oferind infrastructura care va alimenta o experiență pe Internet mai mobilă și mai rapidă.”

      În discursul său,
Davis
a dezvăluit detalii asupra unui viitor produs Intel cu nume de cod “Tunnel Creek”. Acest SoC pentru aplicații încorporate, cum ar fi sisteme de infotaiment folosite în automobile sau telefoane IP media, va utiliza o interconectare standard către procesor. Acest SoC integrat la un nivel superior combină un core Intel Atom cu memory controller hub, motor grafic și motor video pe un singur chip.

În plus, chip-ul va permite companiilor să își conecteze propriile echipamente customizate la chip-ul Intel, cu condiția ca acestea să fie compatibile PCI Express. Flexibilitatea acestei soluții cu un singur chip, integrate la un nivel foarte performant, contribuie la reducerea facturilor pentru materiale.

 

China – noi beneficii în domeniul automobilelor și telecomunicațiilor

      
Davis i-a urat bun venit unui director al unui important producător chinez de automobile, Rongcheng HawTai Automobile*, care i s-a alăturat pe podium. Oficialul HawTai a anunțat că noua limuzină de lux B11* a companiei va încorpora procesorul Intel Atom și platforma de software open-source MeeGo în sistemul său de infotainment.

      “Cu o soluție de infotainment care utilizează procesorul Intel Atom, beneficiem de cele mai recente tehnologii Intel, deja consacrate, și reutilizăm software-ul existent care a fost dezvoltat pe platforma MeeGo, bazată pe Linux,” a declarat domnul Wang Dian Ming, Vice Chairman, HawTai Automotive. “Acest lucru ne ajută să facem economii în ceea ce privește costurile de dezvoltare ale aplicației și permite introducerea unor noi servicii, rapid și în condiții de mare fiabilitate.”

În contextul în care tot mai multe computere și dispozitive de tip PC se conectează la Internet, companiile din domeniul telecomunicațiilor caută metode prin care să acopere tot mai eficient și cu costuri tot mai rentabile cererea tot mai mare de rețea. Davis a subliniat viziunea Intel de a aplica modelul “compute and cloud” al industriei de IT și în industria telecom, consolidând sarcinile de lucru ale rețelelor pe o arhitectură unică. El a declarat că mari companii de telecomunicații, lideri mondiali în domeniu, girează arhitectura Intel pentru platformele targetate pentru infrastructura lor de generație viitoare, printre acestea numărându-se Alcatel-Lucent*, Ericsson*, Hauwei* și ZTE*.

Pe podium, Dr. Cui Chunfeng, Manager of Wireless Research Labs, Divizia de Comunicații Wireless, China Mobile Research Institute, a arătat cum cea mai mare companie wireless din lume va lucra în parteneriat cu Intel pentru a-și dezvolta următoarea generație de infrastructură pentru  rețele wireless, ajutând astfel China Mobile să realizeze un model de tip ‘compute and cloud’. 

      “China Mobile a făcut studii de cercetare asupra unei noi arhitecturi Radio Access Network care va oferi rețelei noastre wireless cu lățime mare de bandă multiple avantaje: eficiență energetică de ținută mondială, costuri totale de proprietate reduse și performanță solidă, dar și flexibilitate în alocarea resurselor de infrastructură în funcție de condițiile diverse de încărcare a rețelei,” a declarat Dr. Cui. “Pentru a realiza această viziune, noi dorim să utilizăm arhitectura Intel pentru următoarea noastră generație de infrastructură și să beneficiem de flexibilitatea, scalabilitatea și ritmul rapid de inovare pe care le oferă utilizarea unei arhitecturi definite de software.” 

 

Gestionarea consumului personal de energie

Urcând pe podium după
Davis
, Justin Rattner, Intel Chief Technology Officer & Managing Director al Intel Labs, a discutat despre modul cum utilizarea unor tehnologii mai inteligente în locuințe și birouri poate reduce și gestiona mai eficient consumul de energie. Rattner a arătat că obiectivul companiei este să aplice tehnologia Intel în modalități care să ofere consumatorilor casnici și companiilor mici forța de a face alegeri mai bune pentru consumul lor de energie.  

“Este esențial să oferim această forță consumatorului”, a declarat Rattner. “Consumatorii individuali trebuie să aibă informația, instrumentele și motivația de a conserva resursele de energie tot mai sărace, de a-și micșora emisiile de carbon și a de a-și menține sub control bugetele pentru energie. Dacă putem  să personalizăm consumul de energie cu informații în timp real și să le oferim instrumente vizuale care să implice comunități întregi, vom provoca astfel schimbări importante în comportamentul consumatorilor și vom economisi cantități mari de energie.”

Cercetătorii de la Intel au inventat un nou dispozitiv wireless care face ca înregistrarea datelor despre consumul de energie să devină simplă și deloc costisitoare pentru consumatori. Este suficient ca un senzor experimental, cu cost redus, să fie băgat în priză într-o locuință, pentru a măsura instantaneu și a raporta wireless consumul de energie al fiecărui aparat electric din locuința respectivă. Tehnologia ar putea fi foarte ușor implementată de consumatori, pentru a analiza consumul de energie al tuturor dispozitivelor și aparatelor pe care le utilizează acasă.

Rattner a mai demonstrat și un prototip funcțional al unui afișaj casnic cu tehnologie Intel care, atunci când este cuplat cu senzorul de energie wireless, monitorizează performanța, recomandă soluții pentru utilizări mai eficiente, stabilește obiective și recompensează succesele. Această combinație de dispozitive formează centrul unui sistem de gestionare a consumului personal de energie care ar putea ajuta o locuință din SUA să economisească până la 470 USD pe an în costuri pentru electricitate. Ținând cont că în SUA există 113 milioane gospodării, economiile potențiale depășesc 50 miliarde USD pe an. Dacă numai 1% din gospodăriile din SUA ar realiza aceste economii, s-ar putea reduce cererea anuală de cărbune cu până la 371 000 tone și s-ar diminua emisiile de carbon cu 2,4 milioane tone metrice, reprezentând echivalentul scoaterii a 535 000 automobile din circulație. CTO-ul Intel a continuat descriind cum se poate îmbunătăți administrarea consumului de energie personal pentru automobilele electrice. El a declarat că, în contextul în care numărul de automobile electrice crește, efortul va cădea în sarcina rețelei de electricitate locale, pe timp de noapte, când cele mai multe automobile se reîncarcă. Intel Labs studiază o modalitate de a coordona mai bine timpul de încărcare, pentru a reduce momentele de vârf în solicitarea rețelei, ceea ce ar reduce nevoia de a moderniza facilitățile locale pentru distribuția de electricitate și ar economisi fonduri substanțiale.

 

Despre Intel

            Intel [NASDAQ: INTC], liderul mondial în inovația privind siliciul, dezvoltă tehnologii, produse și inițiative menite sa îmbunătățească continuu munca și viața oamenilor. Pentru informații suplimentare cu privire la Intel accesați http://www.intel.com/pressroom și http://blogs.intel.com. 

 

Intel și logo-ul Intel sunt mărci comerciale ale Intel Corporation în Statele Unite și în alte țări. 

* Alte nume și brand-uri pot fi reclamate ca fiind proprietatea unor terțe părți.

Intel

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C