.

 

Wizrom Software, unul dintre principalii jucători pe piața aplicațiilor software pentru afaceri, a perfectat la sfârșitul anului trecut un parteneriat strategic cu Magic Software Enterprises Ltd. În baza acestei colaborări, Wizrom va distribui pe piața din România suita de soluții de integrare iBOLT, cu care intenționează să câștige noi proiecte. Acest obiectiv s-a concretizat deja, în cele câteva luni scurse de la lansare, prin semnarea a 5 contracte pentru implementarea soluției.  

 

“Schimbările permanente din mediul de afaceri cer adaptarea rapidă a companiilor la cerințele clienților, răspunzând acestora prin servicii și produse de calitate. Parteneriatul cu Magic Software se concentrează asupra furnizării unei soluții complete și eficiente pentru managementul proceselor de business”, declară domnul Adrian Bodomoiu, Managing Director al Wizrom.

 

Suita iBOLT oferă un instrument complex, dar în același timp deosebit de flexibil și de ușor de utilizat, în vederea creării de legături între diverse procese și aplicații. Datorită caracteristicilor sale, iBOLT reprezintă instrumentul ideal atât pentru business manager-i, cât și pentru directorii IT.

 

Prin utilizarea în cadrul unei organizații a mai multor sisteme, fără integrare, localizarea datelor, accesul la informații și distribuirea acestora sunt procese dificile și costisitoare. Și cu siguranță există informații vitale pentru luarea deciziilor care nu ajung la persoanele/ departamentele interesate. Acest fapt se traduce în eficiență scăzută, lipsa unei perspective asupra afacerii, costuri inutile. iBOLT creează un mediu de afaceri integrat, cu procese automatizate, ce consolidează datele din activități și sisteme disparate, simplu și rapid.

 

„Suntem încântați de parteneriatul stabilit cu Wizrom și avem deja semnale pozitive din piața românească în ceea ce privește implementarea acestei soluții”, a completat domnul Ran Lewinski, Distribution General Manager al Magic Software.

 

Compania PepsiCo Beverages (prezentă în România prin Quadrant Amroq Beverages), producătorul și distribuitorul mărcilor Pepsi, Pepsi Max, Pepsi Light, Mountain Dew, Mirinda, 7up, Prigat, Lipton Ice Tea, Gatorade și Roua Munților, este unul dintre clienții care au optat pentru iBOLT Integration Suite. “Am luat decizia de a implementa această soluție pentru automatizarea proceselor interne pe partea de plăți și pe segmentul producție. În scurt timp, am realizat o optimizare a activității, prin reducerea timpului de pregătire a datelor și scăderea costurilor legate de procesarea acestora. Soluția este foarte ușor de adoptat, iar faptul că practic se bazează pe conceptul «code free» ne va permite să extindem în viitor aria de aplicabilitate pentru întregul proces operațional”, a precizat domnul Marius Iarca, IT Manager PepsiCo Beverages.

Despre Wizrom Software

Compania românească Wizrom Software este unul dintre principalii furnizori de soluții informatice integrate pentru managementul afacerilor, prezent pe piața românească încă din anul 1992. De la sfârșitul anului 2006 a devenit Microsoft Gold Certified Partner. Cu

filiale în Republica Moldova și Bulgaria, Wizrom are peste 3,000 de clienți activi și 25,000 de licențe instalate pentru companii din cele mai variate domenii de activitate. Pentru mai multe informații, va rugam sa ne vizitați la www.wizrom.ro.

 

Despre Magic Software

Magic Software Enterprises Ltd. este un furnizor global de platforme de aplicație și soluții de integrare. Prezentă în peste 50 de state prin intermediul unei rețele puternice de parteneri și distribuitori, compania permite clienților săi – prin intermediul soluțiilor furnizate – să crească valoarea resurselor IT existente, să îmbunătățească eficiența business-ului și să se concentreze asupra aspectelor prioritare ale afacerii. Pentru mai multe informatii despre produsele și serviciile oferite de Magic Software, vă rugăm să vizitați site-ul www.magicsoftware.com.

 

 

Wizrom-Magic Software

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C