.

 

Compania ocupă poziția a patra în studiul Best Employers 2010, la categoria firmelor mici și mijlocii, cu până la 250 de angajați

 

Avangate, furnizor global de soluții pentru distribuția electronică de software și managementul partenerilor, a fost desemnată în top 5 cei mai buni angajatori din România în 2010, conform ediției din acest an a studiului Best Employers Romania 2010, efectuat de compania de consultanță AON Hewitt.

 

Compania ocupă poziția a patra în topul celor mai buni angajatori din categoria companiilor mici și mijlocii, cu până la 250 de angajați. Clasamentul a fost stabilit pe baza unor chestionare la care au răspuns mii de angajați din cadrul celor 24 de companii care au participat la studiu în perioada septembrie 2009 – iunie 2010.

 

„Știam că avem o echipă valoroasă și o politică de HR eficientă, așadar mă bucur că acest fapt a fost atestat acum prin prezența în topul celor mai buni angajatori din 2010. Ne străduim să construim un mediu cât mai plăcut pentru colegii noștri și, în același timp, cât mai propice inovației, care să ne mențină în elita industriei de software și e-commerce la nivel mondial”, spune Carmen Sebe, CEO al Avangate.

 

Ce a adus Avangate printre cei mai buni angajatori din categoria companiilor mici și mijlocii, cu până la 250 de angajați? Implicarea angajaților în proiecte internaționale, încurajarea inițiativei și a inovației, autonomia și libertatea în îndeplinirea obiectivelor sunt printre factorii care au cântărit greu în aprecierea calității mediului de lucru în companie.

 

În prezent, după desprinderea din GECAD ePayment și achiziționarea acesteia din urmă de către Grupul Allegro, echipa Avangate numără 62 de specialiști iar rata de fluctuație a personalului a fost în ultimul an de numai 6%. „Toți cei care au părăsit echipa au făcut-o din două motive foarte clare: fie au emigrat, fie au ales antreprenoriatul”, explică Mădălina Teodorescu, HR Officer la Avangate.

 

Compania a anunțat recent obiective îndrăznețe de creștere în următorii 5 ani: atingerea unor venituri de 1 miliard USD în 2015 și cotarea la bursă pe NASDAQ, o puternică piață de capital pentru companiile tehnologice.

 

Pentru îndeplinirea acestor obiective, compania va acționa în continuare ca un foarte activ jucător pe piața muncii și în următorii ani. “În acest moment, Avangate are 7 posturi disponibile ce vor fi suplimentate cu încă 3 până la finalul lui 2010 iar in primele 6 luni din 2011 avem în plan să recrutăm

încă 12 specialiști, atât în web development, software development, cât și vânzări, marketing sau customer-care”, precizează Mădălina Teodorescu.

 

Posturile disponibile în Avangate pot fi vizualizate la adresa http://www.avangate.com/company/career/.

 

 

Despre Avangate

Avangate furnizează soluții și servicii pentru distribuția electronică de software și managementul partenerilor de distribuție, sprijinind producătorii de software din întreaga lume să comercializeze cu succes propriile produse pe Internet și, în același timp, să gestioneze eficient rețeaua de parteneri. Creată special pentru producătorii de software, oferta companiei include o platformă eCommerce cu funcționalități multiple, servicii de web marketing, o rețea de afiliați și sistemul de management al partenerilor ARMS.

Expertiza Avangate în industria de software poate ajuta producătorii să își sporească vizibilitatea pe Internet, să își maximizeze accesul la canale adiționale de vânzări și să genereze mai multe venituri din vânzarea de programe informatice online și offline.

Mai multe informații puteți regăsi pe site-ul companiei accesând http://www.avangate.com și pe blogul Avangate aflat la adresa http://blog.avangate.com/.

 

Avangate

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C