Fostul director de operațiuni al Apple, Timothy D. Cook, și-a crescut averea în mod spectaculos începând de vineri, când compania a anunțat că îi oferă un pachet de 1 milion de acțiuni Apple, în valoare de 383,6 milioane de dolari, conform cotațiilor de la închiderea de vineri a burselor.
Cook își va putea vinde însă cu profit acțiunile numai dacă rămâne să lucreze la Apple în următorul deceniu, precizează CNN Money: compania a precizat că noul director executiv va avea acces la jumătate din acțiuni abia în 24 august 2016, iar la restul în 24 august 2021.
Conform legii, înainte de data fixată de companie, beneficiarii unor astfel de pachete de acțiuni oferite de companie nu le pot vinde cu profit: dacă până atunci angajatul (executivul) pleacă din companie, atunci aceasta are automat dreptul de răscumpărare a pachetului de acțiuni la același preț din momentul când pachetul i-a fost oferit angajatului. Intrarea în posesia acțiunilor, în schimb, înseamnă că beneficiarul le poate vinde cu profit.





