.

  • Dacă va întârzia prea mult, România va fi ultima susţinătoare a ACTA

    Primul eveniment organizat de revista noastră, din ciclul „Conferinţele Societăţii Civile”, pe tema ACTA (15 februarie 2012, Hotel Hilton-Bucureşti) a fost un real succes din perspectiva mediatizării (cu peste 40 de referinţe media naţionale). Voci avizate din mai multe industrii româneşti au răspuns primei dezbateri documentate pe tema unui controversat tratat internaţional. Astfel, artişti, ISP-işti, companii telecom, de media, avocaţi, oameni politici, asociaţii de profil, asociaţii ale drepturilor omului şi ale dreptului de autor au dezbătut implicaţiile cadrului european propus de ACTA asupra legislaţiei româneşti în domeniul contrafacerii. O primă concluzie este evidentă: legislaţia românească în genere este cu mult mai restrictivă şi mai severă decât ceea ce propune ACTA, în multe direcţii, acest tratat fiind văzut mai mult ca o armonizare la nivel global a legislaţiilor în domeniu, decât ca un instrument de represiune împotriva utilizatorilor de internet. Un prim scop al nostru şi al partenerilor ANISP şi ISOC România a fost atins: chiar ieri la numai câteva ore de la eveniment, premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu, a promis un punct de vedere elaborat al guvernului pe tema ACTA. Dacă acest răspuns aşteptat va întârzia, însă, România ar putea rămâne printre ultimele ţări care nu denunţă ACTA în forma actuală. Alte ţări, cum sunt Polonia, Cehia, Slovenia, Lituania şi până şi Bulgaria s-au grăbit să lămurească situaţia, din respect pentru cetăţenii lor dar şi pentru proprii utilizatori de internet.
    Subiecte de dezbatere:
    1. Cum a semnat România, “ca primarul”, tratatul ACTA, care aduce grave prejudicii utilizatorilor de Internet? De ce Polonia şi Cehia au deunţat ACTA?
    2. Cine sunt promotorii/beneficiarii versus oponenţii/victimele ACTA?
    3. De ce are nevoie UE de o lege cadru care funcţionează eficient doar în SUA şi Japonia?
    4. Implicaţiile tehnologice ale ACTA şi presiunile financiare la care vor fi supuşi furnizorii de Internet europeni.
    5. Dilema dintre libertatea Internetului şi poliţia Internetului