.

  •  

    A patra ediţie a Galei Premiilor "COMUNIC@ŢII Mobile" a reuşit să reunească elita industriei din România, peste 350 de invitaţi de-a lungul unei zile dedicate excelenţei şi profesionalismului.

    După o consultare de mai bine de două luni de zile a cititorilor noştri, a industriei şi a vizitatorilor website-ului revistei (www.comunic.ro) am reuşit să discernem direcţiile către care se îndreaptă premiile anului 2007 ale industriei de Comunicaţii din România. Primul juriu a fost reprezentat de voturile celor peste 5000 de utilizatori internet, al doilea a fost format din consultanţii de specialitate pe care îi puteţi zări în caseta de redacţie, iar al treilea juriu, nu şi cel din urmă, juriul redacţiei revistei noastre. Nu este o întreprindere uşoară să judeci la rece, fiind bazat numai pe fapte, realizările unei industrii atât de plină de orgolii, talente şi per­so­­nalităţi. Jurizarea părtinitoare şi categorisirea nechibzuită a premiilor poate declanşa tensiuni şi reacţii dintre cele mai neaşteptate, pe termen lung. Dacă am fi fost la fotbal, aduceam arbitrii din străinătate, acum însă ne-am bazat pe forţele proprii, ale consultanţilor şi pe votul popular adunat prin Internet. Emoţiile noastre au dispărut în întregime abia când am văzut sala plină şi când muzica de cameră a reuşit să calmeze tensiunea care se simţea pe deasupra capetelor invitaţilor de marcă. Cea mai mare satisfacţie a echipei noastre a fost să auzim aplauzele şi cuvintele sincere de apreciere atât ale celor premiaţi, dar mai ales ale concurenţei care a avut puterea să recunoască excelenţa. Aşa am văzut eu integrarea în Europa, concurenţii dându-şi mâna şi împărtăşindu-şi cele mai bune gânduri. Deci, se poate şi în România…

    Premii neacordate în 2007

    Nici în cadrul Galei Premiilor, dar nici după aceea, nu am precizat faptul că la această ediţie a evenimentului nostru anual nu am decernat două premii, care au existat în anii precedenţi. Este vorba despre Premiul "Terminalul mobil al anului 2007" şi de Premiul "Serviciul online banking al anului 2007". Ambele categorii de premii au intrat în procesul de jurizare, la începutul procesului de vot, la 1 septembrie 2007. Astfel, la "Terminalul mobil" pentru 2007 cele mai multe voturi au ales iPhone, deşi acest terminal este prezent pe piaţa noastră prin intermediul unei companii (Arobs din Cluj) care l-a adus pe o filieră de piaţă gri. Tocmai de aceea, reprezentantul Apple în România, compania I.R.I.S. SA, a denunţat comer­cializarea ilegală a terminalului iPhone de către Arobs. Pentru că nu dorim să încurajăm defel pieţele neagră sau gri din România, am decis să nu acordăm acest premiu în anul 2007. De asemenea, premiul adresat băncilor ce viza cel mai bun serviciu online a fost abandonat din cauza lipsei de interes a băncilor faţă de această iniţiativă a industriei de comunicaţii. După cum se ştie, nu e nici un secret, băncile din România au ca obiective majorarea volumului de creditori şi menţinerea dobânzilor la cea mai mare cotă din UE. No comment!