.

Adobe Systems Incorporated (Nasdaq:ADBE) a anunțat astăzi lansarea familiei de produse Creative Suite 4, o piatră de hotar în materie de lansări destinate software-ului de design și dezvoltare care domină industria, menite să se potrivească practic cu orice derulare de operațiuni creative. Aducând îmbunătățiri radicale în domeniul derulării operațiunilor, prin care se dărâmă zidurile existente între designeri și dezvoltatori, conținând de asemenea sute de noi inovații, noua linie de produse Creative Suite 4 avansează procesul creativ spre zone precum print, web, dispozitivele mobile, interactivitatea, filmele și producția video. Cu noi niveluri de integrare și expresivitate a tehnologiilor Flash în întreaga linie de produse, cea mai mare lansare de software marca Adobe până în ziua de azi include Adobe Creative Suite 4 Design editions, Creative Suite 4 Web editions, Creative Suite 4 Production Premium, Adobe Master Collection, precum și 13 produse individuale, 14 tehnologii integrate și șapte servicii.

 

Adobe Creative Suite Master Collection CS4 combină practic toate noile aplicații, tehnologii și servicii marca Adobe destinate designului și dezvoltării într-o singură cutie – cel mai cuprinzător mediu creativ oferit vreodată. 

 

„Designerii și dezvoltatorii modelează felul în care oamenii consumă informația, împărtășesc ideile, vând produsele, spun poveștile și creează experiențe memorabile – în variantă print, online sau prin intermediul dispozitivelor mobile”, a spus Shantanu Narayen, președinte și CEO al Adobe. „Fie că lucrezi la o aplicație de tip Rich Internet Application, un material video sau o revistă de top, Adobe Creative Suite 4 îți oferă tehnologii puternice, dincolo de media utilizate, care au puterea de a evidenția produse, brand-uri, idei”.

 

Integrarea la scară mare și eficiența îmbunătățesc derularea operațiunilor creative

 

Adobe Creative Suite 4 oferă variante de alegere fără precedent printre produsele de sine stătătoare și diferitele ediții, cu suport amplu pentru cele mai revoluționare derulări de operațiuni pentru practic orice latură a designului. Clienții pot alege din șase variante de linii de produse sau pentru versiunea completă de upgrade pentru 13 aplicații individuale, incluzând aici Photoshop® CS4, Photoshop CS4 Extended, InDesign® CS4 (vezi comunicatele de presă separate), Illustrator® CS4, Flash® CS4 Proffesional, Dreamweaver® CS4, After Effects® CS4 și Adobe Premiere® Pro CS4.

 

O derulare de operațiuni simplificată prin Adobe Creative Suite 4 permite utilizatorilor să creeze pe orice mediu mult mai eficient prin apariția posibilității de a efectua sarcini comune și de a schimba mediile fără a părăsi un proiect. InDesign CS4 include un nou instrument Live Preflight care permite designerilor să surprindă erorile de producție și un nou Link panel customizabil pentru a plasa fișiere cat mai convenabil. Revoluționarul instrument de Content-Aware Scaling din Photoshop CS4 și Photoshop CS4 Extended recompune automat o imagine pe măsură ce aceasta este redimensionată, păstrând zonele vitale și adaptând-o la noile dimensiuni. O versiune mărită a Dynamic Link din CS4 Production Premium permite utilizatorilor să miște conținutul între After Effects CS4, Adobe Premiere Pro CS4, Soundbooth® CS4 și Encore® CS4, astfel încât modificările pot fi văzute instantaneu, fără a fi nevoie să se randeze.

 

Designerii care folosesc familia de produse Adobe Creative Suite 4 vor putea dobândi un control creativ fără precedent utilizând noile îmbunătățiri de performanțe vizuale și instrumente de expresivitate din Adobe Flash Player 10 pentru a construi experiențe Web revoluționare pe diferite browsere și sisteme operaționale.

 

Adobe Creative Suite 4 aduce 3D-ul în centrul atenției oferind posibilitatea de a vopsi, amesteca și anima modele 3D utilizând instrumente familiare. Flash CS4 Professional oferă acum posibilitatea de a aplica obiectelor tweens în loc de keyframes și dă astfel un control mai mare asupra atributelor animației. De asemenea în Flash, noul instrument Bones creează animații realiste între obiecte legate între ele. Cu o bibliotecă de căutare de mai mult de 450 de profile înnoite automat de la producătorii de top, Adobe Device Central CS4 (vezi comunicatul separat) permite utilizatorilor să testeze cu ușurință conținutul mobil creat cu ajutorul multor produse din gama Creative Suite 4.

 

Adobe Creative Suite 4 mărește semnificativ accesul la servicii disponibile pentru profesioniștii și dezvoltatorii care doresc să colaboreze online. Adobe ConnectNow, un serviciu al Acrobat.com, poate fi accesat din InDesign CS4, Illustrator CS4, Photoshop CS4 și Photoshop Extended CS4, din Flash CS4 Professional, Dreamweaver CS4, Fireworks® CS4 și Acrobat® 9 Pro și oferă posibilitatea de a colabora în timp real cu alți doi colegi sau clienți. Designerii pot de asemenea să-și împărtășească armoniile de culori cu Adobe Kuler, care este acum disponibil din InDesign CS4, Illustrator CS4, Photoshop CS4 și Photoshop Extended CS4, din Flash CS4 și Fireworks CS4. Alte resurse online includ: Adobe Community Help pentru întrebări de ordin tehnic; Resource Central pentru accesarea de știri și tutoriale legate de produse video și audio, precum și pentru Soundbooth scores, efecte audio și alte stock media; precum și Adobe Bridge Home, resursă customizabilă pentru sfaturi, tutoriale, știri și conținut de inspirație. 

 

 

Despre Adobe Systems Incorporated – Adobe revoluționează felul în care lumea interacționează cu idei și informații, oricând, oriunde și prin orice mediu. Pentru mai multe informații, vizitați www.adobe.com.

Adobe

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C