.

Profit operațional de aproximativ 10 mil. euro în 2007
Retailerul estimează afaceri de 350 mil. euro anul acesta

Operatorul de magazine cu produse electronice, electrocasnice și IT&C Altex a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro, în creștere cu mai mult de 30% față de anul 2006 și peste estimările companiei. "Anul trecut am avut o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro, potrivit rezultatelor preliminare. Astfel, am reușit să depășim estimarea inițială", a declarat agenției Mediafax directorul general executiv al Altex, Adrian Urdă. Compania a anunțat în luna august a anului trecut că Altex își propune să obțină o cifră de afaceri de 300 de milioane euro. Anul acesta, Altex estimează că va atinge o cifră de afaceri de peste 350 milioane euro, iar în 2009 intenționează listarea companiei la Bursă. De asemenea, retailerul a început demersurile pentru extinderea pe piețele din sud-estul Europei și intenționează ca în anul 2008 să deschidă în Bulgaria primul magazin din afara țării. Retailerul a avut în 2007 un profit operațional de aproximativ 10 milioane de euro. Altex a înregistrat în 2006 o cifră de afaceri de 230 de milioane de euro și pierderi de 4 milioane de euro.

http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2008-02-01/Afacerile+Altex+au+ajuns+anul+trecut+la+peste+300+milioane+de+euro

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C