În luna octombrie se desfășoară cea de-a 19 a ediție a celui mai mare târg de carieră dedicat profesioniștilor și tinerilor – Angajatori de TOP Bucureşti. Cei care sunt în căutarea unui job sau vor să afle care este situaţia actuală pe piaţa forţei de muncă, pot vizita evenimentul în perioada 23-24 octombrie, la Sala Palatului, unde pot aplica la peste 4000 de oportunități și programe de internship, deschise în cele 100 de companii. În plus, participanții pot interacționa cu unii dintre cei mai doriți angajatori, la ediţia din Bucureşti fiind prezente companii din domenii multiple, care recrutează candidați din toată țara, dar care oferă și programe internaționale de carieră. Vizitatorii vor putea alege dintr-o multitudine de poziții deschise, potrivite pentru toate nivelele de experiență, în departamente variate, de la IT/Tehnic până la Producţie, Inginerie, R&D (Research&Development), Marketing, Achiziţii, Financiar – Contabilitate, Audit&Taxe, Logistică sau Vânzări. Ediția aceasta vine și cu o noutate: posibilitatea candidaților de a discuta cu o parte dintre reprezentanții companiilor în cadrul unui interviu, chiar în zilele Angajatori de TOP.





