Caracterul paradoxal al mecanicii cuantice, confirmat inca o data

Mecanica cuantica ne spune ca unda de probabilitate se schimba instantaneu in tot Universul, in urma unei masuratori. Aceasta chiar si atunci cand masuratoarea a fost confirmata irevocabil, ne anunta noi rezultate ale unui grup din Geneva.
Unul dintre aspectele paradoxale ale teoriei mecanicii cuantice este non-localitatea ei. Non-localitatea mecanicii cuantice se manifesta in modificarea instantanee a undei de probabilitate a unei particule, in urma procesului de masurare. Dupa cum se stie, unda de probabilitate este o functie ce descrie probabilitatea de a gasi o particula intr-un loc sau altul, la Bucuresti sau in galaxia Andromeda. In urma unei masuratori, insa, aceasta unda de probabilitate se modifica instantaneu, in tot Universul, si devine mult mai localizata in jurul pozitiei unde s-a detectat particula.
Problema non-localitatii mecanicii cuantice ramane ca un ghimpe pentru orice teoretician, si este unul dintre motivele pentru care Einstein s-a opus puternic mecanicii cuantice, desi practic el insusi a contribuit esential la aparitia ei (sa ne aducem aminte ca a primit premiul Nobel tocmai pentru un efect cuantic, si anume efectul fotoelectric). Desigur, s-au gasit nenumarati fizicieni care sa testeze experimental caracterul acesta non-local al mecanicii cuantice. Teoria ca teoria, dar este si in practica asa?
In ultimii 20 de ani, mai multe experimente au fost efectuate, toate folosind doi fotoni (particula cuantica a luminii). In cazul acesta, functia de unda a ansamblului format de cei doi fotoni este cea care se schimba instantaneu in tot Universul. Practic, polarizatia acestor doi fotoni este corelata, caci ei se obtin printr-o tehnica speciala. Aici, lumina ultravioleta de la un laser intra intr-un cristal neliniar. O parte din lumina este absorbita de cristal care, apoi, cu energia castigata, emite alti doi fotoni in domeniul vizibil. Acesti doi fotoni parasesc cristalul in directii diferite, datorita birefringentei cristalului, sub forma a doua conuri de lumina.
O analiza atenta a sistemului arata ca cei doi fotoni care ies au polarizarile corelate cuantic. Practic, primul foton poate fi polarizat in orice directie, iar cel de-al doilea, obligatoriu in directia perpendiculara. Functia de unda a celor doi fotoni este, deci, o superpozitie cuantica a situatiei clasice cand primul foton este polarizat vertical si al doilea orizontal, cu situatia clasica in care primul foton este polarizat orizontal si al doilea vertical.
Sa lasam acum cele doua raze de lumina care ies din cele doua puncte de contact ale conurilor de lumina sa mearga mii de ani lumina, in directii opuse. Sa masuram acum polarizarea luminii la unul dintre capete. Daca fotonul detectat va avea polarizare verticala, atunci, functia de unda colapseaza in situatia “primul foton, polarizare verticala - al doilea foton, polarizare orizontala”. Daca cineva, acum, ar masura polarizarea fotonului de la celalalt capat, ar trebui sa-l gaseasca in polarizarea opusa, adica orizontala. Si invers, daca masoara primul foton in polarizarea orizontala, atunci cel de-al doilea trebuie sa fie in polarizarea verticala.