COSMOTE România anunță numirea Ceciliei Șerban în funcția de Manager Servicii Administrative, o pozițe nou creată în cadrul Departamentului Financiar al companiei. Cecilia Șerban va coordona o echipă formată din peste 20 de profesioniști și va raporta Directorului Financiar al companiei, Constantinos Apostolou.
Cecilia Șerban are o experiență de peste 20 de ani în domeniile administrativ și resurse umane, acumulată în cadrul unor organizații multinaționale precum BCR-Erste Bank, Delegația Comisiei Europene sau Philip Morris România.
Cecilia Șerban este licențiată a Facultății de Management în Industrie, Construcții și Transporturi din cadrul Academiei de Studii Economice București și a Facultății de Chimie Industrială, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca. În decursul ultimilor ani, ea a participat la diverse cursuri și traininguri de specialitate, în cadrul unor universități și organizații independente din Cehia, Austria, Suedia, Marea Britanie și Irlanda. De asemenea, Cecilia este absolventă a programul internațional Emerging Markets Managers, organizat de AGA University în Frankfurt și Stockholm.





