Generalizarea ofertelor tv, internet, telefon îi oferă clientului adevărata libertate de alegere între furnizori.
La început, aveai telefonul de la Romtelecom, tv de la cabliști și internet de la rețelele de cartier. Apoi, cabliștii au dat internet și telefonie. Romtelecom s-a repliat și a venit cu internet și tv. Acum vin din urmă și rețele independente, cu oferte pachet de internet, tv și telefon. Curat competiție!
"Au auzit că vine concurența". Un vecin din blocul meu din Drumul Taberei îmi povestește cum un amic de-al lui, tot de la un bloc din zonă, s-a trezit că i se ieftinește cablul de la UPC. Explicația a circulat repede pe telefonul fără fir - s-a auzit că intră în zonă și cei de la RCS-RDS cu o ofertă mai "tare". Aproape că au ajuns istorie vremurile când, după cum descoperea inclusiv Consiliul Concurenței, furnizorii de tv prin cablu își delimitau de comun acord teritorii din piață. Dar, între timp, grație tehnologiei și liberalizării, a venit vremea competiției adevărate, nu doar mimate.





