.

Dell a anunțat astăzi lansarea unei noi game de sisteme desktop OptiPlex, alături de soluții de calcul flexibile și servicii care reduc costurile pe durata ciclului de viață al sistemelor desktop. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.dell.com/seriousbusiness. 

 

“Fiind cel mai important furnizor mondial de sisteme desktop1, Dell înțelege importanța simplificării mediilor IT ale utilizatorilor și reducerea costurilor în fiecare etapă a ciclului de viață a sistemelor desktop” a afirmat Darrel Ward, director, Dell Product Group. “Potrivit agenței Gartner, un sistem securizat și bine gestionat poate reduce cu 42% din costurile de întreținere, comparativ cu unul gestionat necorespunzător2. Noi dezvoltăm soluții complete,

 

mai ușor de gestionat, care oferă o siguranță sporită și permit un grad ridicat de flexibilitate în implementarea unor soluții care nu se înscriu în modelele tradiționale de calcul.”

 

Noile sisteme desktop reduc costurile de achiziție și gestionare

 

           Noile sisteme desktop OptiPlex oferă soluții inovatoare în ceea ce privește ușurința întreținerii, depanării și gestionării, oferind funcții de securitate avansate și de reducere a consumului energetic care le permit utilizatorilor să simplifice operațiunile zilnice, reducând costurile de operare. Sistemele desktop din gama OptiPlex sunt foarte ușor de configurat, fiind concepute pentru a reduce costurile în zone cheie precum:

 

·        Stabilitate: setări personalizate integrate din fabrică și preconfigurate; ciclu de viață al produsului de până la 36 de luni; platforme globale standard disponibile pentru anumite sisteme

 

·        Preocupări privind mediul: eficiență energetică sporită; materiale plastice reciclate după utilizare; ambalaj reciclabil; eficiență sporită a surselor de alimentare

 

·        Opțiuni de suport flexibile: Dell ProSupport este o gamă de servicii profesionale, bazate pe necesitățile specifice ale utilizatorilor, care include: personalizare în funcție de nivelul de cunoștințe tehnice, servicii de evitare proactivă a problemelor de funcționare și intervenție rapidă pentru a asigura un uptime optimizat; asistență pentru aplicații și tehnologii specializate și suport pentru specialiști IT. Aceste soluții reduc incidentele tehnice și timpii de nefuncționare a rețelei. Dell ProSupport include și serviciile recent lansate de protecție a activelor și datelor.

 

 

În total, compania a lansat zece noi sisteme desktop – inclusiv sistemul de referință OptiPlex 960, cel mai avansat din punct de vedere tehnologic, care oferă securitate și durabilitate superioare3. Dell a anunțat, de asemenea, lansarea primului său produs de tip “thin client”, sistemul OptiPlex FX160, foarte ușor și cu un design elegant, precum și introducerea pe piață a sistemului OptiPlex 760 pentru segmental cu adresabilitate extinsă și a sistemelor desktop Essential 360. Detaliile suplimentare includ:

 

·        OptiPlex 960 – permite o reducere cu 43% a consumului energetic, reducând costurile energetice față de generațiile precedente de sisteme desktop OptiPlex4; depanare cu 28% mai rapidă față de un sistem comparabil de la HP și cu 43% mai rapidă față de un sistem comparabil de la Lenovo5; tehnologie opțională QuietKit pentru reducerea zgomotului cu până la 60%5. Disponibil în trei tipuri de carcase (mini-tower, desktop și small form factor), sistemul are un preț de pornire de 584 euro.

 

·        OptiPlex 760 – oferă funcții avansate de securitate, productivitate și eficiență energetică, dispune de capabilități de gestiune optimizate, iar depanarea necesită în medie cu 22% mai puțin timp față de un sistem comparabil de la HP și cu 38% mai puțin timp fața de un sistem comparabil de la Lenovo. Sistemul OptiPlex 760 este disponibil la un preț de pornire de 439 euro.

 

·         OptiPlex 360 – oferă performanța necesară utilizatorilor în dezvoltarea afacerilor și sporește productivitatea punctelor de lucru. Sistemul este disponibil la un preț de pornire de 349 euro.

 

·        OptiPlex FX160 – oferă suport pentru sisteme de operare integrate și transferate prin fluxuri pentru implementarea sistemelor desktop virtualizate. Sistemul este disponibil la un preț de pornire de 290 euro.    

 

 

Opțiuni multiple, flexibilitate și control pentru medii desktop
           
Dell își extinde soluțiile de calcul flexibile (FCS), care include disponibilitatea la nivel global a fluxurilor desktop la cerere și noua soluție de virtualizare a sistemelor desktop. Soluțiile de calcul flexibile Dell sunt bazate pe rețea și utilizează arhitecturi de calcul de virtualizare care oferă utilizatorilor opțiuni multiple și un grad ridicat de flexibilitate, permițând departamentului IT să dețină un control complet asupra datelor și gestionării aplicațiilor, fără a sacrifica performanța sau productivitatea utilizatoprilor finali. Detaliipe privind soluțiile FCS Dell includ:

 

·        Flux video la cerere prin sistemul desktop – procesarea are loc pe sistemul desktop unde informațiile sunt stocate pe un server partiționat în centrul de date, sporind astfel performanțele video;

 

·        Desktop virtual extern – centrul de date găzduiește mai multe sisteme desktop virtuale ale clienților, fiecare având mașina virtuală proprie. Acestea pot fi accesate de la distanță prin intermediul mai multor dispozitve.

 

·        Stație de lucru externă dedicată – soluția PC-over-IP conectată la o stație de lucru Dell Precision R5400 într-un centru de date destinat utilizatorilor care necesită perfomanțe superioare în medii nefavorabile sau care impun o siguranță sporită.

 


          
Soluțiile de calcul flexibile Dell include componente hardware testate de specialiști și optimizate, sisteme desktop, soluții server, de stocare și de rețea, precum și software și suport pentru soluția completă. Serviciile Dell vor sprijini utilizatorii în evaluarea, conceperea, planificarea și implementarea unei soluții care vine în întâmpinarea cerințelor specifice ale utilizatorilor.

 

Servicii concepute pentru simplificarea implementării și gestionării sistemelor desktop

 

Dell a anunțat o gamă largă de servicii concepute special pentru reducerea costurilor pe durata ciclului de viață al sistemelor desktop, care simplifică implementarea, gestionarea, întreținerea, depanarea și reciclarea.

 

            “Prin opțiunea de configurare personalizată Dell Global Services, ne putem asigura că sistemele OptiPlex sunt livrate utilizatorilor, acolo unde doresc aceștia și atunci când doresc, cu aplicațiile și software-ul de sistem instalate din fabrică. Această soluție poate reduce cu până la 87% timpul necesar instalării acestora de către administratorii de sistem și elimină problemele legate de aplicații și drivere” 4, a declarat Raj Kushwaha, vice-președinte, Dell Global Services.

 

Serviciile Dell de gestionare și personalizare de la distanță includ:

 

·        ImageDirect – permite utilizatorilor să creeze, să încarce și să gestioneze în siguranță imagini personalizate pe sistemele client Dell. Soluția este este integrată în sistemele de producție Dell, astfel că imaginile sunt aplicate în timpul procesului de producție.

 

·        Pachete de aplicații – permit departamentelor IT să gestioneze, să implementeze, să instaleze și să dezinstaleze aplicații în mod eficient; pot fi reduse în mod semnificativ costurile asociate gestionării portofoliului și suportului pentru aplicații. 

 

·        Recuperarea activelor utilizate și servicii de reciclare – sisteme de reciclare; recuperarea valorii reziduale pentru utilizatori; eliminarea activelor scoase din uz într-o modalitate ecologică.

 

 

Această gamă extinsă de servicii permite companiei

Dell să furnizeze sisteme desktop OptiPlex ușor de întreținut și depanat, concepute pe baza cerințelor specifice ale utilizatorilor, instalate împreună cu toate aplicațiile și programele de sistem necesare și configurate pentru a permite activarea serviciilor gestionate atunci când este necesar.

 

Disponibilitate

 

Sistemele desktop Dell OptiPlex, soluțiile de calcul flexibile și soluția ImageDirect, precum și serviciile de personalizare, recuperare de active și reciclare sunt disponibile la nivel global prin Dell și canalele de distribuție partenere.

 

Companiile din SUA și Europa preferă sistemele desktop și laptopurile Dell (NASDAQ: DELL). Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.dell.com.

Dell

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C