Ștefan Iordache, director de operațiuni Leo Burnett Group, și Marcel Străuț, director general Bigger Group, au decis să-și despartă drumurile în afaceri
Cu cinci zile înainte de Crăciun, Ștefan Iordache, Chief Operativ Officer Leo Burnett Group, a anunțat într-un comunicat difuzat presei că se retrage din acționariatul agențiilor Bigger Media și Bigger Creative. Același document preciza și retragerea Publicis Groupe Hondings din Bigger Media. Anunțul, care a surprins lumea publicității românești, a venit la scurt timp după ce grupul Starlink (format din Starlink Media, Starlink Creative Services și Starlink Creative Production) s-a rebranduit în Bigger Group. Așa cum a fost formulat comunicatul – scurt și sec –, retragerea lui Iordache pare „o scrisoare de adio" către Marcel Străuț, directorul general și principalul asociat din Bigger Group.





