.

Din ce în ce mai multe companii europene preferă utilizarea serverelor HP Integrity. Astfel, doar în ultimul an, un număr de 40 de companii din Europa au optat pentru noile tipuri de servere, în detrimentul serverelor mainframe.

 

 

Principalul motiv pentru această schimbare îl reprezinreducerea costurilor pentru operarea echipamentelor hardware și acordarea licențelor pentru software cu până la 70%. Astfel, HP estimează că numărul companiilor care vor apela la aceste echipamente se va mări cu 125, în următoarele 12 luni.

 

 

HP continuă să își consolideze poziția de lider pe piață, fapt dovedit de încrederea manifestată în rândul clienților față de avantajele oferite de serverele HP Integrity.

 

Potrivit IDC, HP a înregistrat o cotă de piață de 32.7% pentru trimestrul II al anului 2008 in Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA). Veniturile obținute din vânzarea serverelor HP Integrity reprezintă cea mai mare parte din veniturile înregistrate de segmentul HP Business Critical Systems pentru zona EMEA, însemnând o cotă de piață de 78% în cel de-al treilea trimestru fiscal al anului 2008.

 

 

“Clienții sunt vizibil afectați de creșterea costurilor și înflexibilitatea oferită de sistemele mainframe, acestea având un impact negativ direct asupra business-ului, a declarat Ruud Vrolijk, Vice-președinte și General Manager Business Critical Systems, Hewlett-Packard EMEA. HP vine în întâmpinarea clienților, prin evitarea costurilor foarte mari și mai ales prin modernizarea aplicațiilor. Mai mult, compania asigură o mai bună protecție a investițiilor, prin intermediul serverelor care oferă soluții mult mai economice și flexibile, în pas cu cele mai noi trenduri ale mediului de afaceri”, a adăugat reprezentantul companiei.

 

 

 

Adopția rapidă a platformelor bazate pe procesoare Intel Itanium

Folosit în special pe sectoarele financiar și telecom, Intel a apărut ca o modalitate rapidă de adoptare a unor soluții flexibile și fiabile.  Rezultatele au constat în reducerea 

costurilor IT și obținerea unui mediu data center dotat cu toate optimizările necesare, pentru a face față nevoilor clienților.

 

 

Despre HP

 

HP își concentrează activitatea pe simplificarea utilizării tehnologiei pentru toți clienții săi, de la consumatorii individuali până la cele mai mari organizații. Cu un portofoliu ce cuprinde soluții de imprimare, calculatoare personale și infrastructură IT, HP este cea mai mare companie IT din lume. Veniturile realizate de companie în ultimele patru trimestre incheiate pe 30 aprilie 2007 au totalizat 110.4 miliarde USD. Mai multe informații despre HP (NYSE, Nasdaq: HPQ) puteți găsi la www.hp.com.

 

HP

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C