Exclusivitate - Lucian Mândruță a asistat la retragerea Magnatului IT
O petrecere de ieșire la pensie, la care oamenii stau la coadă trei ore, fără să-l cunoască personal pe pensionat. Am moțăit și eu întins la orizontală pe podeaua Hotelului Venețian din Las Vegas, așteptându-l pe Bill Gates să vorbească ultima oară la deschiderea CES – cel mai mare târg de electronice de consum din lume. Când Bill a venit, jumătate din noi, adică europenii, eram pe jumătate adormiți, pentru că podelele erau calde și covorul te îndemna la somn. A reușit să ne trezească nu cu vreun speech despre companie sau realizări, ci cu un filmuleț în care Bill își căuta de lucru în prima zi de după plecarea de la Microsoft. Pe rând, George Clooney, Steven Spielberg și doamna Clinton îl refuză politicos sau îi trântesc telefonul în nas. Bill nu reușește să se recalifice profesional și pleacă acasă lăsând cutia cu obiectele din birou pe acoperișul mașinii, de unde și cade la demaraj... Filmul e o glumă, firește, însă faptul că a reușit să facă să joace în el jumătate din celebritățile Americii ne arată ce statură publică are astăzi șeful (până în iulie încă) de la Microsoft.
http://www.jurnalul.ro/articole/113388/gates-lasa-biroul-plin-la-plecare





