.

Miercuri 9 ianuarie 2007, executivul a aprobat Memorandumul înaintat de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI), împreună cu Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației (ANRCTI), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE), al cărui text prevede măsurile ce urmează a fi luate de autoritățile de la București pentru a permite localizarea apelanților la numărul unic de urgență 112. Memorandumul a fost prezentat în Ședința de Guvern de miercuri și a fost susținut de către ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Károly Borbély și de secretarul de stat pentru Comunicații și Relația cu Parlamentul, Constantin Teodorescu. Ministrul Comunicațiilor Károly Borbély a argumentat, în cadrul ședinței de guvern, necesitatea de a definitiva cadrul legislativ pentru a permite finanțarea unei soluții tehnice care să permită transferul informațiilor referitoare la localizarea apelantului între operatorii de telefonie mobilă și STS. Comisia de lucru formată din reprezentanți ai MCTI, ANRCTI, STS, Romtelecom și ai operatorilor de telefonie mobilă a propus implementarea unei soluții tehnice care să răspundă cerințelor Comisiei Europene, precum și un plan de acțiuni care prevede responsabilii și termenele de finalizare a fiecărei etape. Comisia Europeană recomandă ca, pentru fiecare apel de urgență efectuat la numărul european 112, operatorii de rețele de telefonie publică să transmită centrelor de preluare a apelurilor de urgență cele mai bune informații de care dispun privind localizarea apelantului, în măsura posibilităților tehnice. În prezent, din cauza existenței unor incompatibilități de natură tehnică privind transferul informațiilor referitoare la locația apelantului dintre operatorii mobili și Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), localizarea apelurilor provenite din rețele mobile este limitată la transmiterea informației de localizare a apelantului la nivel de județ și rutarea apelului, pe baza acestei informații, direct către punctul de acces la sistemul SNUAU aferent acelui județ.

http://www.mcti.ro/index.php?id=1&art=595&L=0

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C