.

În 20-21 noiembrie 2015, ING Bank a organizat Hackathon-ul internațional 24HCodING dedicat specialiștilor IT și studenților în domeniu, pentru a concepe și a implementa cea mai inovatoare aplicație pentru banca viitorului. Dintre cei 750 de participanți înscriși la hackathon, au fost aleși să participe peste 300 specialiști care au implementat 42 de idei. Cel mai mare hackathon internațional din domeniul financiar din România ING Bank și-a propus să transforme 24HCodING în cel mai mare hackathon internațional din România, pentru a descoperi astfel idei inovatoare și talente pentru banca viitorului. ”Hackathon-ul 24HCodING a beneficiat de mult interes în România, unde există o piață de specialiști IT extrem de dezvoltată, cu oameni foarte talentați. Din același motiv, am ales să dezvoltăm Centrul de Excelență IT în România, centru prin care furnizăm servicii pentru mai multe țări din Europa. În următorii 5 ani, ne propunem să angajăm câteva sute de specialiști IT pentru a putea oferi servicii digitale bancare cât mai aproape de nevoile clienților și a construi banca generației viitoare”, a declarat Michal Szczurek, CEO ING Bank România. ING a investit constant în creșterea și dezvoltarea tehnologiilor în digital banking, iar organizarea unui hackathon internațional a reprezentat un pas firesc pentru a identifica ideile creative care să contribuie la dezvoltarea următoarei generații de digital banking.

 

http://www.agora.ro/stire/ing-vrea-sa-angajeze-sute-de-speciali-ti-it-pentru-banca-viitorului

agora.ro

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C