Florin Furdui, fostul director general al Dial Telecom, l-a inlocuit in functia de director general al Digital Cable Systems (DCS) pe omul de afaceri Gheorghe Minea. Acesta va ocupa insa in contiunare functia de presedinte al DCS, fiind printre fondatorii companiei. “Saptamana trecuta, ca urmare a unei hotarari a Consiliului de Administratie, s-a decis ca DCS sa aiba un director general care sa se implice pe partea de executie. Acest cumul de functii, presedinte si director general, era pentru mine dificil, in conditiile in care societatea s-a dezvoltat”, a declarat Gheorghe Minea, potrivit Mediafax. El a precizat ca membrii Consiliului de Administratie au decis ca director general al Digital Cable Systems sa fie Florin Furdui, fostul director general al Dial Telecom, companie achizitionata in decembrie 2007 de DCS. “Este posibil sa apara si alte schimbari in structura organizationala a companiei”, spune Calin Nistor, senior commercial director al Dial Telecom. Digital Cable Systems este al treilea jucator pe piata serviciilor de retransmisie a programelor TV din Romania, controland o platforma de abonati la servicii de cablu TV, Direct-To-Home (DTH), internet si telefonie. DCS furnizeaza pe piata locala serviciul de televiziune digitala prin satelit Max TV, lansat la inceputul lunii iunie 2005. DCS, preluat in mai de AIG Capital Partners, pentru suma de 32 milioane de euro, a terminat anul 2007 cu venituri din servicii de circa 20 milioane de euro, iar pentru anul in curs, estimeaza o crestere de circa 15%.
- • 5G
- • SmartCity
- • Strategii şi politici
- • ABCdar European
- • MWC 2015
- • MWC 2016
- • MWC 2017
- • MWC 2018
- • MWC 2019
- • Operatori
- • Furnizori
- • eBanking
- • Biblioteca Digitală
- • New Media
- • Educatie
- • Tehnopolis





