.

Corporatia NVIDIA (Nasdaq: NVDA), lider mondial in tehnologia de procesare vizuala, anunta astazi prima tehnologie hibrida din industrie pentru platformele PC—Hybrid SLI— ce se adreseaza unor probleme critice: cresterea performantei grafice si reducerea consumului de energie. Tehnologia  Hybrid SLI de la NVIDIA va fi incorporata intr-o mare varietate de unitati grafice si placi de baza pentru desktop si notebook, si de aceea compania va produce atat pentru platformele de procesare de la AMD cat si de la Intel, pe toata durata anului 2008. “De la introducerea unitatii de procesare grafica programabile la adoptarea rapida a tehnologiei multi-GPU SLI, NVIDIA a lansat si inovat in mod repetat produse pentru a rezolva problemele dificile din industrie. Credem ca tehnologia Hybrid SLI este una dintre cele mai importante inovatii de pana acum,” a declarat Jen-Hsun Huang, CEO la NVIDIA. “Hybrid SLI ofera noua tehnologie multi-GPU unei segment al pietei de PC-uri mult mai extins, oferind clientilor un nivel al graficii pe PC si al eficientei puterii pe care nu l-au intalnit pana acum.” Prima data dezvaluita in iunie 2007, tehnologia Hybrid SLI de la NVIDIA este bazata pe produsele de baza ale companiei, unitatile de procesare grafica (GPU) GeForce® si pe tehnologia SLI multi-GPU. Hybrid SLI ofera posibilitatea chipseturilor pentru placa de baza de la NVIDIA (mGPU) sa lucreze in mod complementar cu unitatile de procesare grafica discrete de la NVIDIA (dGPU) atunci cand sunt integrate in aceeasi platforma pentru PC. Hybrid SLI ofera doua noi tehnologii— GeForce Boost si HybridPower™—ce permit PC-ului sa ofere o performanta pentru aplicatiile si jocurile 3D de astazi atunci cand este ceruta putere de calcul grafic, sau sa realizeze tranzitia catre un mod de operare de putere scazuta atunci cand aceasta putere grafica nu este necesara.

http://www.computerworld.ro/?page=node&id=12722

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C