.

Prioritatea noilor organizatii consta in rezolvarea problemei comune care a destabilizat industria: lipsa oamenilor calificati

In industria comunicarii se simte o miscare intensa de consolidare a branselor. Mai intai s-au reunit, intr-o asociatie proprie, strategic plannerii. Apoi au urmat cei din companiile de media si creativii. Se pare ca elementul ce i-a determinat pe principalii concurenti sa se uneasca acum a fost chiar ceea ce i-a dezbinat inainte: deficitul de resurse umane. Business-ul pe piata publicitatii a crescut galopant in ultimii ani, insa oamenii care stiu sa faca publicitate au devenit din ce in ce mai rari. Dupa ce si-au tot „furat“ angajatii intre ei, oferindu-le din ce in ce mai multi bani, capii agentiilor au inteles ca pana la urma toti pierd daca abordeaza un asemenea mod de recrutare. Ceea ce au realizat a fost sa-si destabilizeze unul altuia compania, sa creasca salariile in mod artificial, fara o acoperire in nivelul de competenta si cu mult peste cresterea naturala a pietei, sa promoveze impostura si lipsa de loialitate. Ei au inteles acum ca marirea bazei de oameni calificati este singura solutie de iesire din acest cerc vicios si ca mult mai bine ar fi sa-si uneasca fortele in acest scop. Aceasta este prioritatea tuturor organizatiilor nou-create in industrie in momentul de fata.
„Aceste demersuri sunt un pas foarte important pentru o piata in care cele mai mari probleme raman in continuare lipsa de resurse umane si impostura. Pentru ca, atunci cand ceea ce scrie pe cartea de vizita nu se potriveste cu ceea ce stii sa faci, ajungi automat intr-o situatie de impostura. Este foarte bine ca oamenii cei mai competenti din toate domeniile publicitatii pun umarul pentru a ridica standardele industriei, pentru a forma oameni noi, de care este atata nevoie“, ne-a declarat Felix Tataru, presedintele IAA.

http://www.sfin.ro/articol_11798/publicitarii_se_strang_in_bresle.html

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C