.

 

Piața de IT&C din România a înregistrat în anul 2009, pentru prima oară în ultimii opt ani, o scădere dramatică, de aproximativ 30%, în principal din cauza scăderii cheltuielilor hardware, care s-au diminuat cu 60% comparativ cu 2008, de la o valoare de 988 milioane de dolari în 2008 la 401 milioane în anul 2009. Segmentele cel mai puțin afectate de criza economică și financiară în anul 2009 au rămas serviciile IT și cheltuielile cu packaged software, care au crescut față de anul anterior cu 8%, respectiv 6%. Micșorarea dramatică a cheltuielilor hardware a fost cauzată, în principal, de scăderea puterii de cumpărare a utilizatorilor casnici, prin restrângerea substanțială a accesului la credite, și de scăderea valorii reale a puterii de cumpărare, din cauza deprecierii monedei naționale. Cel mai puternic afectat segment de distribuție a fost retailul, în această zonă înregistrându-se pentru prima oară și colapsul unor jucători tradiționali care operau rețele mari de magazine. Piața de servicii IT și software a fost mai puțin afectată de climatul economic nefavorabil datorită unor proiecte care au avut loc în special în mediul privat.

 

http://standard.money.ro/afaceri-si-companii/revenirea-in-industria-it-va-dura-doi-trei-ani-3-741.html

standard.ro

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C