Cristian Udrescu se retrage din functia de director general al producatorului de solutii informatice pentru afaceri Wizrom, conducerea companiei fiind preluata de doi managing directors, Zemy Apfelbaum si Adrian Bodomoiu. “Mi-am luat un an sabatic pe care am de gand sa-l dedic investitiilor personale, studiilor si hobby-urilor”, a declarat Cristian Udrescu, fostul director general al Wizrom. Acesta a mai spus ca in 2009 se va intoarce la conducerea companiei, pentru a continua planul de listare a unui pachet de actiuni pe piata de capital in 2010. Pentru 2007, compania estimase o crestere cu 30% a valorii totale a contractelor incheiate pentru furnizarea de software, comparativ cu 2006, cand a atins 7,5 milioane de dolari (aproximativ 5,9 milioane de euro). Conform datelor publicate de Ministerul Finantelor, Wizrom a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de aproximativ 3,6 milioane de euro si un profit net de aproximativ 0,38 milioane de euro. Wizrom a avut o cota de 11,4% din piata EAS (Enterprise Application Systems) in 2006, potrivit datelor furnizate de compania IDC de cercetare a pietei.
http://www.standard.ro/articol_24735_40/seful_wizrom_iese_un_an_din_business.html





