.

Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila din tara noastra, dupa numarul de utilizatori si cifra de afaceri, si-a planificat pentru acest an atingerea nivelului de 10,8 milioane de clienti si venituri din servicii de 1,3 miliarde euro, a declarat pentru Business Standard Richard Moat, CEO al companiei.

“Speram ca Orange sa incheie 2008 cu 10,8 milioane de clienti si venituri din servicii de 1,3 miliarde euro, in conditiile in care investitiile Orange in Romania vor ajunge la aproximativ 1,6 miliarde euro, la sfarsitul anului”, a declarat Moat. Astfel, la finalul acestui an, Orange Romania ar urma sa inregistreze un venit mediu pe utilizator (ARPU - n.red.) de 120,37 euro. Pentru 2007, veniturile din servicii au fost estimate sa atinga valoarea de 1,2 miliarde euro, confirmarea oficiala urmand sa vina peste trei saptamani, cand Orange va anunta rezultatele pe T4 2007 si intreg anul 2007. Operatorul anuntase anterior ca ar putea incheia anul 2007 cu zece milioane de utilizatori in portofoliu, nivel ce va fi insa atins in primele doua luni ale acestui an, potrivit estimarilor reprezentantilor companiei. Vodafone Romania, principalul competitor al Orange, a inregistrat venituri din servicii de 570 milioane de euro, in primul semestru al anului fiscal 2007-2008 (aprilie-septembrie), respectiv 1,01 miliarde euro, in anul fiscal 2006-2007 (aprilie 2006-martie 2007). La randul sau, Cosmote Romania, al treilea operator, dupa numarul de utilizatori, a inregistrat pe primele noua luni ale anului trecut 168,8 milioane de euro venituri din servicii, de la 46,8 milioane de euro, in 2006. Zapp nu a anuntat anul trecut venituri la trimestru sau la semestru. In prezent, cele mai mari venituri ale Orange provin din serviciile de voce, dar operatorul estimeaza ca serviciile de date vor castiga o pondere din ce in ce mai mare in aceste venituri. “Anul acesta, ne concentram atentia pe diversificarea portfoliului de produse si servicii, in special in zona serviciilor de date si a ofertelor integrate, atat pentru companii, cat si pentru utilizatorii individuali, care vor descoperi, treptat, avantajele accesului la internet de mare viteza in conditii de mobilitate.

http://www.bloombiz.ro/article--x-Companii-Venituri_Orange_din_servicii_de_1%2C3_miliarde_euro_in_2008--1329801.html

Alte stiri - MONITORIZARE IT&C