.

  • Jocurile video pot îmbunătăți rezultatele școlare ale adolescenților, însă petrecerea timpului pe rețelele sociale precum Facebook poate avea efecte inverse, estimează autorii unui studiu efectuat în Australia, potrivit The Guardian, citat de Agerpres. Analiza, care vizează performanțele tinerilor de 15 ani în cadrul testelor PISA (Programul Internațional...
    23 August 2016/ Continuare
  • Agenția Spațială Americană (NASA) a anunțat lansarea unei arhive online gratuite cu studii științifice din reviste de specialitate, fiind puse la dispoziția celor interesați cercetări și date care de obicei se puteau accesa numai prin servicii cu plată pe paginile de internet ale jurnalelor științifice, scrie theverge.com, citat de Agerpres. PubSpace, așa...
    23 August 2016/ Continuare
  • Ministrul Educației, Mircea Dumitru (foto), invită autoritățile locale să se alăture unui demers - "Parteneriatul pentru o școală mai bună" - ale cărui obiective sunt susținerea mai puternică a educației și îmbunătățirea condițiilor de activitate din școlile românești în perspectiva începerii unui nou an școlar. Potrivit comunicatului de presă al...
    22 August 2016/ Continuare
  • Mai mulți părinți au descoperit că jocul ''Pokemon-Go'' îi ajută pe copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist să interacționeze cu lumea exterioară și cu cei de vârsta lor, arată CNN, citat de Agerpres. Ian Thayer, în vârstă de 12 ani, este un exemplu în acest sens. Când i-a cerut voie mamei sale, Stephanie Barnhill, să meargă afară, la vânătoare...
    17 August 2016/ Continuare
  • Conform studiului Growing Up Online – Connected Kids, realizat de Kaspersky Lab și iconKids & Youth, cyberbullying-ul este o amenințare mult mai periculoasă pentru copii, decât o consideră mulți părinți. Consecințele pentru majoritatea victimelor hărțuirii online includ probleme serioase de sănătate și socializare. Cyberbullying-ul este intimidarea...
    29 Iulie 2016/ Continuare
  • Intimidarea intenționată, persecuția sau abuzul în mediul online sunt considerate amenințări cunoscute sub denumirea de cyberbullyng pentru 16% dintre copiii care utilizează Internetul, în timp ce 50% dintre aceștia se tem atât de hărțuirea online, cât și offline, relevă studiul 'Growing Up Online - Connected Kids', realizat de Kaspersky Lab și iconKids...
    28 Iulie 2016/ Continuare
  • Universitatea Tehnică şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea Petru Maior şi Universitatea Sapientia din Târgu-Mureş au primit granturi în valoare de 20.000 euro în urma selecţiei realizate de Accenture,  printr-un concurs de proiecte Internet of Things (IoT), lansat toamna trecută. Conceptul Internet of Things defineşte o lume în...
    28 Iulie 2016/ Continuare
  • O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universității din Coimbra, nordul Portugaliei, dezvoltă un pancreas bioartificial, o microcapsulă cu celule producătoare de insulină, pentru tratarea diabetului, relatează EFE, citată de Agerpres. Proiectul, care vizează înlocuirea celulelor producătoare de insulină distruse în cazul diabetului de tip...
    27 Iulie 2016/ Continuare
  • Jocul Pokemon Go lansat recent și pe piața din România a devenit în scurt timp un succes major în rândul a milioane de utilizatori. Dincolo de pericolele fizice cauzate de neatenție pe durata folosirii aplicației, specialiștii în securitate cibernetică ai Bitdefender avertizează asupra amenințărilor informatice la care se expun cei care o descarcă. „...
    26 Iulie 2016/ Continuare
  • Bacalaureatul s-a terminat, iar pentru mulți dintre absolvenți urmează un alt pas, poate chiar mai important pentru că reprezintă intrarea în viața de adult și, teoretic, va defini ceea ce vor face de aici înainte. Este un pas care nu trebuie făcut cu ușurință și, cu siguranță, nu este ceva ce ar trebui să fie făcut doar pe baza unor informații...
    15 Iulie 2016/ Continuare

Pagini

Subscribe to Educație