.

Hotărârea de Guvern 952/2003 privind crearea Sistemului Informatic Integrat (SII) a născut controverse majore

în cadrul societății civile. SII desemnează o bază de date ce urmează să centralizeze informațiile deținute de

toate instituțiile publice cu privire la persoane fizice sau juridice din România. Obiecțiile vizează textul

Hotărârii de Guvern ca vag, lăsând loc interpretărilor în privința scopurilor și modurilor de utilizare a

informațiilor despre cetățeni și firme. Conform APADOR-CH, crearea SII comportă riscuri din perspectiva

respectării drepturilor omului. Lipsa unor mecanisme de control ale puterii centrale de către cetățenii români, în

particular lipsa garanțiilor privind protecția datelor personale, sunt condiții propice transformării SII într-un

instrument politic, aflat exclusiv la dispoziția reprezentanților puterii centrale, ce poate fi folosit inclusiv

împotriva intereselor cetățenilor.